Începe Luna Vinului la Iaşi. Include și ediţia a doua a unui Festival Internaţional

vineri, 31 august 2018, 01:58
2 MIN
 Începe Luna Vinului la Iaşi. Include și ediţia a doua a unui Festival Internaţional

A doua ediţie a Festivalului Internaţional de Vinuri „Vin la Cultură“ se va desfăşura în perioada 22-23 septembrie. Pe toată durata lunii septembrie, ieşenii sunt aşteptaţi la numeroase evenimente legate de vin.

În perioada 22 – 23 septembrie se va desfăşura la Palas Mall Iaşi, în Atrium, cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Vinuri „Vin la Cultură“. Organizat de OSR 2011 (Organizaţia Somelierilor din România 2011), evenimentul se va bucura şi în acest an de o participare numeroasă, confirmându-şi deja prezenţa peste 35 de crame din Italia, Republica Moldova şi România. La fel ca anul trecut, va fi organizat şi Concursul de Vinuri al Somelierilor, care se va desfăşura pe 21 septembrie, urmând ca vinurile medaliate să fie anunţate în cadrul festivităţii de deschidere a festivalului.

Spre deosebire de anul trecut, organizatorii îşi propun să depăşească simplul cadru al unui festival. Astfel, iubitorii de vin vor putea participa, pe toată durata lunii septembrie, la evenimente care de care mai interesante. Pentru că lista lor nu este încă definitivată, vă prezentăm în continuare doar câteva dintre ele: „Orizontala de Fetească Neagră 2015; evoluţia soiului în România“ (La Castel, 5 septembrie, ora 19); „Rose Fight – Moldova vs Dobrogea 2017“ (Corrido, 6 septembrie, ora 18.30); „Cabernetul şi Dunărea“ (Cârciuma Veche, 12 septembrie); „Sparkling wine tasting tour, Charmat vs Traditional“ (Little Texas, 13 septembrie, ora 18.30); „Sauvignonul Blanc – in Paralela 45 sau nu?“ (El Toro Comandante, 19 septembrie); „Feteasca albă – Moldova vs Dealu Mare“ (La Castel, 20 septembrie).

Vom reveni, desigur, cu amănunte. Până atunci, cei interesaţi pot afla mai multe detalii din pagina de facebook Wine culture.

Comentarii