De Business

Punem punctul pe știi

Înmatriculările de maşini noi în Europa s-au prăbuşit. Februarie este a doua lună de declin

vineri, 18 martie 2022, 09:59
1 MIN
 Înmatriculările de maşini noi în Europa s-au prăbuşit. Februarie este a doua lună de declin

Înmatriculările de maşini noi în Europa s-au deteriorat şi mai mult în februarie, după ce au atins un minim record în ianuarie, deoarece întreruperile lanţului de aprovizionare au continuat să afecteze sectorul auto din întreaga regiune, potrivit datele Asociaţiei producătorilor de automobile din regiune (ACEA).

Numărul de vehicule noi înmatriculate în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi Asociaţia Europeană de Liber Schimb (EFTA) a scăzut în februarie cu 5,4%, până la 804.028 de unităţi, marcând a opta lună consecutivă de scăderi.

 Înmatriculările de maşini au variat puternic de la o ţară la alta, cu scăderi de 22,6% şi, respectiv, 13% în Italia şi Franţa, comparativ cu creşteri de 6,6% şi 3,2% în Spania şi Germania.

Industria auto are de mult timp probleme de aprovizionare cu semiconductori, ca urmare a creşterii puternice a cererii de produse electronice în timpul pandemiei de Covid-19, iar blocajele s-au înmulţit în urma invaziei Rusiei în Ucraina, care pune sub semnul întrebării aprovizionarea cu metale precum nichelul.

Comentarii