Ivan Patzaichin a sărbătorit în avans cu prietenii împlinirea vârstei de 70 de ani

marți, 26 noiembrie 2019, 11:26
3 MIN
 Ivan Patzaichin a sărbătorit în avans cu prietenii împlinirea vârstei de 70 de ani

Multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin a fost sărbătorit, luni seară, înainte de a împlini 70 de ani, la un club din Capitală, de membrii asociaţiei care îi poartă numele şi de sute de colegi şi prieteni, care i-au organizat o petrecere surpriză care l-a emoţionat pe marele sportiv până la lacrimi.

Iniţiatorul acestui eveniment a fost Teodor Frolu, partenerul lui Ivan în Asociaţia Ivan Patzaichin Mila 23, împreună cu echipa de la asociaţie. Ivan Patzaichin fusese anunţat că va fi o cină împreună cu familia şi câţiva apropiaţi, iar în holul clubului era aşezată o masă pentru 10-12 persoane. După ce a intrat, s-au ciocnit paharele cu vin şi a fost ascultată o melodie lipovenească interpretată de un ansamblu folcloric nelipsit de la ziua lui Ivan. Apoi, organizatorii l-au invitat pe Ivan să viziteze clubul şi l-au dus în sala mare, unde peste 400 de persoane aşteptau în întuneric şi linişte intrarea sărbătoritului. Când s-au aprins luminile, o ploaie de confetti s-a revărsat deasupra tuturor, în uralele prietenilor care îl aşteptau. Marele campion a fost nu doar surprins, ci emoţionat până la lacrimi. A trecut pe lângă toţi invitaţii, i-a salutat, i-a îmbrăţişat, apoi a urcat pe scenă pentru a le mulţumi.

“Sunt foarte surprins, dar şi foarte fericit că s-au adunat aici atât de mulţi oameni dragi, atât de mulţi prieteni, pentru mine. Eu întotdeauna am vrut să am prieteni. Chiar şi în competiţii încercam să mă împrietenesc cu alţi sportivi, chiar unii dintre competitorii mei mi-au devenit prieteni. Când am tras în concursuri, am tras ca să câştig, să demonstrez că pot realiza ce mi-am propus. N-a fost deloc simplu, pentru că foarte puţină lume ştie că eu n-am început nimic cu dreptul, de fiecare dată trebuia să mi se întâmple ceva, trebuia să reiau şi să lupt din nou pentru tot ceea ce mi-am propus. Aşa am tras cu pagaia ruptă, cu barca spartă, chiar şi acum sunt colegi din echipa cu care lucrez în ultimii 10 ani, care uneori se 'şifonează', iar eu le spun: 'Abia acum începe, abia când dai de greu, atunci începem să facem ceea ce ne-am propus'. Vă mulţumesc din suflet pentru surpriza minunată”, a spus Ivan Patzaichin. Pe ecran au rulat imagini filmate din competiţiile sportive la care a participat Ivan, de la concursurile şi de la festivalul Rowmania pe care Patzaichin le organizează anual la Tulcea şi în alte locuri din ţară, imagini din diferite emisiuni în care a fost invitat.

Între prietenii care au fost alături de Ivan pentru a-l sărbători au fost numeroşi campioni – între care Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Elisabeta Lipă, Laura Badea, Octavian Bellu, Mariana Bitang, Doina Melinte, Violeta Beclea, Vasile Dîba – dar şi mulţi artişti, fiind cunoscut faptul că Ivan Patzaichin e un mare iubitor de muzică – membrii trupei Voltaj, Victor Solomon (Conexiuni), Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici şi Teo Boar (Pacifica), Gabi “Guriţă” Nicolau (Compact B), Costi Sandu (Iris), Eugen Mihăescu (Krypton), Radu Captari, Florin Chilian, Mihai Pocorschi (VH2), Vichi Stepanovici, Toni Şeicărescu şi mulţi alţii.

Mihai Covaliu i-a oferit în dar lui Ivan Patzaichin o pagaie cu tricolor, pe care s-au semnat toţi marii campioni prezenţi la eveniment. Trupa Voltaj a cântat pentru sărbătorit, inclusiv melodia “Din toată inima”, în al cărei videoclip a fost filmat şi Ivan, vâslind în canotcă. De la petrecere nu a lipsit tortul, care deasupra avea o miniatură ce îl reprezenta pe Ivan în barcă, vâslind. Cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968 (Mexic), 1972 (Munchen), 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles), Patzaichin împlineşte în 26 noiembrie 70 de ani. Ca antrenor, Patzaichin a cucerit trei medalii de argint la Campionatele Europene de la Poznan şi o medalie de aur şi una de bronz la Jocurile Olimpice de la Sydney. Ivan Patzaichin a fost declarat Sportivul Secolului XX de Federaţia Internaţională de Kaiac-Canoe. Marţi, de ziua lui, Ivan Patzaichin va fi decorat de preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni. 

SURSA: Agerpres

Comentarii