Sentinţă definitivă în dosarul „UPA“

Lector de la UPA trimis 3 ani după gratii după ce a luat șpagă. Și rectorul e condamnat

miercuri, 26 iunie 2019, 02:01
4 MIN
 Lector de la UPA trimis 3 ani după gratii după ce a luat șpagă. Și rectorul e condamnat
Decizia Curţii Supreme, pronunţată aseară în dosarul cadrelor didactice de la Universitatea „Petre Andrei“, nu a fost luată în unanimitate. În timp ce unul dintre judecători a optat pentru achitarea rectorului Sorin Bocancea, ceilalţi doi au pronunţat achitarea doar pentru favorizarea făptuitorului şi au consfinţit o condamnare definitivă de un de închisoare cu suspendare. Avocatul Dan Drugă, lector al aceleiaşi universităţi, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a României a schimbat sentinţa pronunţată în dosarul „UPA“ de către Curtea de Apel Iaşi. Printr-o sentinţă definitivă pronunţată aseară, cei trei judecători ai Curţii Supreme au decis să îi condamne pe toţi cei patru inculpaţi din acest dosar, cea mai dură pedeapsă fiind cea a lectorului Dan Drugă, de profesie avocat, care a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Rectorul Sorin Bocancea, ce fusese condamnat la Iaşi la 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare, a fost declarat nevinovat pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului, însă condamnat la 1 an de închisoare pentru cea de instigare la fals intelectual. ICCJ a suspendat pedeapsa şi a impus o serie de obligaţii faţă de profesor, nu şi pe cea de a-şi exercita funcţia, însă. Bocancea nu a vrut să comenteze decizia judecătorilor.

Fratele său, Cristian Antonie Bocancea, a fost şi el achitat pentru favorizarea făptuitorului şi condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare pentru fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual. Pedeapsa a fost, de asemenea, suspendată, însă Cristian Bocancea a primit şi interdicţia de a mai exercita funcţia de profesor universitar, timp de doi ani.

Şi Mark Bucuci a fost achitat pentru favorizarea făptuitorului şi condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual.

De menţionat că unul dintre judecătorii din complet a avut opinie separată şi a vrut să îl condamne pe Drugă la 3 ani de închisoare cu suspendare şi să îi achite pe ceilalţi trei inculpaţi de toate infracţiunile.

„Este importantă soluţia de achitare pentru infracţiunea de bază ce a făcut obiectul cerce­tărilor şi trimiterii în judecată a fraţilor Bocan­cea. Este şi mai importantă opinia separată a unuia dintre judecători care a dispus achitare pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina fraţilor Bocancea prin sentinţa de condamnare, cu executare. În final, au fost condamnaţi pentru «fals…» (forma de participaţie a instigării şi autoratului), făra a se lua în calcul «provocarea» colaboratorului D.N.A. – secretara Zaharia Ana Liliana – în scopul producerii probelor de «favorizare a făptuitorului». Prin urmare, lipseşte ceva din logica juridică, însă asta este «la modă» – soluţia compromisului“, ne-a spus Ionel Nechita, avocatul fraţilor Bocancea.

Care au fost acuzaţiile

Potrivit DNA Iaşi, în perioada decembrie 2015 – 3 iunie 2016, Dan Florin Drugă, titular de curs la disciplinele Teoria Generală a Dreptului şi Drept penal, ar fi cerut, prin intermediul lui Dan Melinte – un afacerist controversat, suma de 18.900 de lei de la student pentru a-l promova pe acesta direct în anul III. Melinte este proprietarul unei pizzerii unde, spun anchetatorii, mai multe cadre universitare luau masa gratuit. În ceea ce îl priveşte pe studentul care ar fi dat mita, acesta ar fi urmat să fie promovat deşi nu susţinuse examenele aferente anilor de studii, nu s-ar fi prezentat la cursurile obligatorii şi nici nu ar fi achitat taxele de şcolarizare prezăvute de regulamentul unităţii de învăţământ.

„În acest context, la data de 06 iunie 2016, inculpatul Drugă Dan – Florin a primit cu titlu de mită, de la studentul respectiv, suma de 19.000 lei, din care, pentru «ajutorul» acordat, a remis ulterior inculpatului Melinte Dan 3.500 lei, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante“, au precizat anchetatorii.

În actul lor de acuzare, procurorii susţineau că, în ziua flagrantului, rectorul Sorin Bocancea, pentru a îngreuna ancheta procurorilor, nu a predat organelor de anchetă cataloagele aferente anului I de studiu de la Facultatea de Drept, invocând că documentele respective s-ar fi aflat într-un alt loc decât sediul instituţiei.

„La data de 7 iunie 2016, în aceeaşi calitate şi în acelaşi scop, inculpatul i-a determinat pe inculpaţii Bucuci Mark şi Bo­can­cea Antonie Cristian, cadre didactice în ca­drul aceleiaşi instituţii, să facă menţiuni necorespunzătoare adevărului în «Catalogul pentru examene/verifi­cări/colocvii» pentru Anul 1, prin care se atesta în fals faptul că studentul respectiv obţinuse note de trecere la şase materii, în con­diţiile în care acesta nu a susţinut în fapt acele examene“, se mai arata în rechizitoriu.

Ulterior, secretarul şef al Facultăţii de Drept, Liliana Ana Zaharia, ar fi introdus fără drept respectivele date în sistemul informatic al instituţiei de învăţământ.

„Concret, aceasta a inserat în situaţia şcolară a aceluiaşi student, aflată în baza de date informa­tizată a facultăţii pentru anul I de studii, date necorespunzătoare adevărului, şi anume faptul că acesta a obţinut creditele aferente promovării examenelor la mai multe discipline“, au mai precizat procurorii ieşeni.

Zaharia a recunoscut faptele şi a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu amâ­narea pedepsei.

Comentarii