COMUNICAT DE PRESĂ

Lights in the Park – Luna și Planeta Marte, prezentate în parcurile IULIUS

marți, 16 martie 2021, 10:53
4 MIN
 Lights in the Park – Luna și Planeta Marte, prezentate în parcurile IULIUS

IULIUS și Festivalul de lumină Lights On prezintă simultan, o premieră națională, instalațiile artistului britanic Luke Jerram, sub egida Lights in the Park, în perioada 19 – 28 martie 2021. Instalațiile-eveniment Museum of the Moon și Marte, aflată pentru prima oară în România, vor fi expuse concomitent în parcurile de la Palas Iași, respectiv Iulius Mall Cluj-Napoca. Este o inițiativă menită să aducă optimism și entuziasm vizitatorilor, cărora le lipsesc evenimentele, arta, culoarea și spectaculozitatea experiențelor de dinaintea pandemiei.

Compania IULIUS aduce „luna de pe cer” și Planeta Roșie în parcurile sale din Iași și Cluj-Napoca, într-un eveniment „astronomic”, organizat în parteneriat cu Festivalul de lumină Lights ON. În perioada 19 – 28 martie 2021, în parcul din ansamblul Palas Iași va fi expusă instalația „Museum of the Moon”, cea care a cucerit până acum peste 3 milioane de spectatori din cele 25 de țări în care a fost prezentată, prin dimensiunile, simbolistica și reprezentarea realistă. Macheta măsoară 7 metri în diametru și corespunde unei scări de 1:500.000, ceea ce înseamnă că fiecare centimetru corespunde în realitate unei distanțe de 5 kilometri pe Lună. În realizarea instalației au fost folosite imagini furnizate de sateliții orbitali NASA.

Simultan, pentru prima dată în România, în Iulius Parc din Cluj-Napoca va fi expusă „Marte”, cea de-a treia instalație creată de artistul britanic Luke Jerram în seria sa dedicată corpurilor cerești. Cu un diametru de 7 metri și realizată la o scară la 1:1 milion, fiecărui centimetru de pe machetă îi corespunde o distanță de 10 kilometri de pe Planeta Roșie. „Mă bucură foarte mult că ducem colaborarea începută în 2018 cu Lights On România mai departe și că publicul român va avea o ocazie unică de a vedea cele două instalații expuse în același timp în două orașe mari ale țării. Am fost mereu fascinat de corpurile cerești, care ne înconjoară, și cred că și publicul din România va înțelege de ce, după ce va vedea instalațiile”, spune Luke Jerram, creatorul instalațiilor.

Publicul va avea acces gratuit la eveniment, instalațiile fiind expuse permanent. Pentru că sunt amplasate în aer liber, în parcuri ce oferă spații generoase, sunt asigurate toate condițiile pentru siguranța participanților și păstrarea distanțării fizice. „Ne-am obișnuit publicul cu evenimente spectaculoase și inedite, care să îi scoată din rutina cotidiană și să le ofere emoții, curiozitate, uimire. Este o perioadă atipică, cu provocări, însă credem că este nevoie de proiecte care să le aducă oamenilor doza de bucurie, iar Lights in the Park este o astfel de inițiativă. Sperăm ca publicul din proiectele IULIUS, pe care îl cunoaștem cu entuziasm și deschidere spre nou și artă, să accepte invitația în călătoria printre corpurile cerești pe care o propunem simultan în două dintre parcurile IULIUS, spații verzi care s-au înrădăcinat în inimile comunităților inclusiv prin numeroasele evenimente găzduite”, a declarat Ovidiu Galan, Head Of Marketing IULIUS.

„Ne bucurăm să putem expune unele dintre cele mai apreciate instalații de lumină de la nivel global, mai ales că publicul român a fost mereu fascinat de Museum of the Moon, ori de câte ori a fost expusă aici. Cele două expoziții organizate împreună cu partenerii de la Iulius Group întăresc scopul nostru de a transforma spații familiare sau mai puțin familiare în incinte expoziționale unice, inspirând și educând publicul larg”Andi Daiszler, fondatorul festivalului Lights On.

Despre Luke Jerram:

Luke Jerram e un artist multidisciplinar din Bristol, Marea Britanie. Creațiile sale includ sculpturi, instalații și proiecte artistice live. Cariera sa de peste 20 de ani l-a dus peste tot în lume, având proiecte pe aproape toate continentele și expunând în cele mai mari centre urbane ale planetei. În 2019 a fost numit Fellow al Royal Astronomical Society din Marea Britanie, pentru contribuțiile aduse domeniului și promovării acestuia.

Despre Lights On:

Lights On este un festival de instalații de lumină lansat de Asociația Daisler la Cluj-Napoca în 2018. Evenimentul a reușit rapid să-și atragă fani din toate rândurile pentru că promovează o nouă nișă a artelor vizuale în spații publice, activări urbane dintre cele mai inedite, dar și colaborări fascinante cros-sectoare.

Între 27 noiembrie și 6 decembrie 2020, cea de-a treia ediție a Lights On a fost organizată la Cluj-Napoca, fiind unul dintre puținele evenimente la nivel european care au fost organizate cu măsuri de siguranță.

Lights On face parte din rețeaua ILO (International Lights festival Organisation), fiind înfrățit cu evenimente majore de la nivel internațional precum festivalurile de lumină Canary Wharf Winter Lights sau Glow Eindhoven, dar și Fete des Lumiere, cel mai mare festival de lumină al lumii.

Lights On este organizat și creat de Asociația Daisler din Cluj-Napoca, o organizație non-profit care are ca scop facilitarea proceselor de activare, reactivare și transformare urbană prin inițiative cultural-creative inedite. 

Comentarii