Locul în care sunt ascunși și plătiți polițiștii acuzați de ilegalități, dar care sunt susținuți politic

miercuri, 26 octombrie 2022, 06:57
3 MIN
 Locul în care sunt ascunși și plătiți polițiștii acuzați de ilegalități, dar care sunt susținuți politic

În 2013, directorul Centrului Chinologic de la Sibiu, Crișan Mucenic Lăzureanu, era eliberat din funcție în urma unor acuzații de hărțuire sexuală. Din acel moment, ”școala de câini” de la Sibiu a devenit locul unde mai mulți ofițeri din Ministerul de Interne și-au găsit odihna în urma unor scandaluri mai mici sau mai mari, în județele de proveniență.

FOTO: Crișan Mucenic Lăzureanu, Salvador Viorel Caragea, Adrian Dragomanu (de la stânga la dreapta)

”Comportament nepotrivit, cu gesturi având conotații sexuale”

Comisarul șef de poliție, Crișan Lăzureanu, a fost demis atunci tocmai când a primit neînceperea urmăririi penale într-un dosar în care este acuzat de două subalterne de hărțuire sexuală, manifestată prin ”atingeri sau gesturi nepotrivite”.

Dosarul a fost deschis atunci ca urmare a unei sesizări întocmite de Direcția Control Intern din cadrul Inspectoratului General de Poliție, Direcție care la începutul anului 2012 a realizat un control la Centrul Chinologic de la Sibiu.

Două angajate ale Școlii de câini au depus rapoarte în care au arătat că ”numitul Lăzureanu Crișan Mucenic, în calitate de director al Centrului Chinologic, a avut un comportament nepotrivit, cu gesturi având conotații sexuale”.

Dosarul deschis în ianuarie 2012 a fost închis în octombrie, după ce procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale, deoarece cele două angajate au declarat că faptele de hărțuire sexuală s-au produs în 2009, iar ele nu au dorit să se ajungă la procuratură. Cele două angajate au spus în fața procurorului că au întocmit rapoartele către IGPR ”în speranța că se vor lua anumite măsuri pentru ca acesta (Crișan Lăzureanu – n.r.) să înceteze”.

În fața procurorului care l-a cercetat, Lăzureanu a declarat că cele două angajate au ”interpretat eronat gesturi ale sale care nu au avut conotații sexuale”.

Lăzureanu a fost înlocuit în funcție de adjunctul Călin Tătărucă, cel care a fost director adjunct al centrului din 2010, şi lucra în cadrul instituţiei din 1995.

Aventurile lui Salvador Viorel Caragea

Interimatul lui s-a încheiat în 2015, când în funcție a fost numit Salvador Viorel Caragea, fost șef al IPJ Gorj.

Considerat ”omul lui Ponta”, Caragea a fost cercetat în 2011 pentru că ”a făcut cadou” unui fin de-al său unul din câinii din dotarea Inspectoratului pe care îl conducea. Comisia de anchetă venită să cerceteze situația a descoperit că ciobănescul german din dotarea poliției a fost înlocuit, între timp, cu un maidanez. Scandalul s-a încheiat cu sancționarea unui subaltern de-al lui Caragea.

Înainte de a ajunge la Sibiu, Caragea a fost șeful Poliției Gorj. În 2013, fostul ministru de Interne Radu Stroe a dispus cercetarea disciplinară a lui Caragea, după un val de plângeri la adresa sa. Era acuzat de presiuni asupra angajaților săi și asupra oamenilor de afaceri din Gorj, dar și hărțuirea sexuală a unor femei de afaceri, luare de mită, cumpărare de influență, dar și relații de prietenie cu anumiți interlopi. În urma controlului, polițistul nu a fost sancționat în niciun fel, însă a fost mutat la Sibiu.

Nici aici nu a scăpat de acuzații. Despre el s-a spus că a ordonat legarea câinilor în lanțuri prinse de cabluri, că a eliminat explozibilii și stupefiantele din antrenamente și a dispus înlocuirea acestora cu ”obiecte purtătoare de miros”, fapt ce au afectat calitatea instruirii și au perturbat activitatea.

Salvador Viorel Caragea a fost anchetat de DNA pentru divulgare de informații și era cercetat în momentul numirii sale în Sibiu în nu mai puțin de 17 dosare penale.

A plecat înapoi în Gorj și a vrut să intre în politică, înscriindu-se în USR. Intenția lui era să candideze pentru Primăria Târgu Jiu. Și-a dat demisia din partid după doar o zi, pentru a nu prejudicia imaginea USR. El a menționat tot timpul că acuzațiile împotriva sa au fost nefondate.

O perioadă, adjunct al lui Caragea a fost fostul șef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, comisar șef, Liviu Gabriel Dumitru.

Mutarea la Sibiu a fostului șef al IPJ Hunedoara era considerată atunci de către presa locală ca o consecință a unui incident din stațiunea montană Straja, acolo unde un interlop a bătut o salvamontistă.

Mai mult, pe turnul sfatului

Comentarii