Mai multe senatoare PNL şi una PSD au depus un proiect care ridică la 15 ani vârsta consimţământului sexual

luni, 13 iunie 2022, 14:02
4 MIN
 Mai multe senatoare PNL şi una PSD au depus un proiect care ridică la 15 ani vârsta consimţământului sexual

Patru senatoare PNL printre care Iulia Scântei şi Alina Gorghiu şi o senatoare PSD au depus un proiect de lege, la Senat care are ca scop ridicarea la 15 ani a vârstei consimţământului sexual si de a incrimina distinct infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor, precum şi cea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor şi infractiunea constând în determinarea sau înlesnirea întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori, cu forme agravante si pedepse proporţionale. 

De asemenea, prin iniţiativa legislativă, autorii au inclus un nou criteriu al vulnerabilităţii minorului victima – situaţia precarităţii situaţiei sale economice sau sociale, având în vedere numeroasele cazuri de abuzuri şi exploatare sexuală împotriva copiilor defavorizaţi, din familii foarte sărace, care practică cerşetoria sau prostituţia sub ameninţarea agresorilor, care nu au un domiciliu ori o reşedinţă stabilă sau care se află în diverse centre sau adăposturi.

„În cazul infracţiunii de Pornografie infantilă a fost incriminată distinct şi fapta unui major de a solicita unui minor să înregistreze, să producă, să distribuie, să expună sau să transmită prin orice mijloace, inclusiv prin mijloace de comunicaţii electronice sau pe reţele sociale, imagini, videoclipuri sau alte materiale pornografice care îl prezintă pe minorul respectiv având un comportament sexual explicit, pedeapsa propusă fiind închisoare de la 6 luni la 5 ani”, mai arată iniţiatoarele, în expunerea de motive.

Astfel, proiectul de lege introduce un nou articol în Codul penal numit „Violul săvârşit asupra unui minor” şi are următorul cuprins:

”(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor care nu a împlinit 15 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Faptele prevăzute la alin. (1), comise cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) sunt comise în una din următoarele împrejurări:

a) de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu minorul;

b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică, precarităţii situaţiei sale economice sau sociale ori altei cauze;

c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod;

d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;

e) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;

f) fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor;

maximul special al pedepsei se majorează cu 5 ani.

(4) Dacă faptele prevăzute la alin. (2) sunt comise în una din împrejurările prevăzute la alin. (3) sau dacă făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani, maximul special al pedepsei se majorează cu 5 ani.

(5) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(6) Faptele prevăzute la alin. (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 3 ani. Diferenţa de vârstă nu se aplică, iar faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează dacă acestea au fost comise în una din împrejurările prevăzute la alin. (3) ori în schimbul unei remuneraţii, al unui folos material ori al unui avantaj în natură sau al promisiunii unor astfel de beneficii.

(7) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) – (4) se pedepseşte”.

Conform expunerii de motive a propunerii legislative „finalitatea urmărită de prezentul proiect de lege este de a ridică la 15 ani vârsta consimţământului sexual şi de a incrimina distinct infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor, precum şi cea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor şi infracţiunea constând în determinarea sau înlesnirea întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori, cu forme agravante şi pedepse proporţionale” .

Comentarii