Mandolina Stănescu Şi-a „ajutat” o prietenă şi a încasat 9 ani de închisoare

vineri, 09 aprilie 2021, 01:53
2 MIN
 Mandolina Stănescu Şi-a „ajutat” o prietenă şi a încasat 9 ani de închisoare

Într-un dosar de evaziune fiscală, complicea a ajuns să fie pedepsită mai sever decât autoarea principală. Mandolina Stănescu a fost condamnată ca pentru un omor. În sarcina ei a fost reţinută şi o infracţiune de fals, iar prejudiciul adus bugetului de stat a depăşit limita de 500.000 de euro dincolo de care pedeapsa maximă pentru evaziune poate creşte cu încă 3 ani. Femeia ar trebui să plătească statului şi prejudiciul de 3 milioane lei adus bugetului naţional.

Metoda aplicată de Mandolina Stănescu a fost cea "clasică". În 2011, şi-a înfiinţat o firmă având ca obiect de activitate "comerţul cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice", Logistic Metconf SRL. Aici ocupa funcţia de asociat unic şi administrator. În 2014, a declarat livrări de bunuri inexistente şi prestări de servicii fictive către firma unei prietene, Metal Eurogrup SRL, în valoare totală de 9,3 milioane lei. Astfel, a ajutat-o pe aceasta să-şi crească pe hârtie cheltuielile, reducându-şi astfel impozitul pe profit şi TVA de plată datorate statului.

Societatea deţinută de Mandolina Stănescu nu avea angajaţi, nu deţinea autovehicule şi nici licenţă de transport mărfuri, deci i-ar fi fost imposibil să efectueze livrările de marfă înregistrate în contabilitate. Marfa înregistrată ca vândută către Metal Eurogrup fusese, la fel de formal, "cumpărată" de la alte două societăţi, deţinute de membri ai aceleiaşi comunităţi. Administratorii acestora au declarat că nu au avut niciodată relaţii comerciale cu societatea administrată de Mandolina Stănescu şi că, de altfel, nici nu o cunosc.

Femeia a refuzat să dea declaraţii pe parcursul cercetării judecătoreşti, dar a depus un memoriu în care nega acuzaţiile aduse. În memoriu, ea a precizat că este analfabetă, deci nu ar fi putut derula activităţile comerciale declarate, fără a preciza însă cine altcineva le-ar fi făcut. Totodată, ea i-a acuzat pe patronii firmelor "partenere" că mint afirmând că nu o cunosc. De asemenea, ea a cerut clemenţă din partea judecătorilor, întrucât are doi copii minori.

Faptul că nu şi-a recunoscut faptele a contribuit la severitatea pedepsei primite. Conform legii, evaziunea fiscală se pedepseşte cu închisoarea între 2 şi 8 ani, aceeaşi pedeapsă aplicându-se şi complicilor. Dacă prejudiciul adus statului depăşeşte echivalentul a 500.000 de euro, limita maximă a pedepsei creşte cu 3 ani. Pe de altă parte, recunoaşterea învinuirilor limitele de pedeapsă cu închisoarea se reduc cu o treime. Cum Mandolina Stănescu a negat faptele de care era acuzată, ea nu a beneficiat de această facilitate a legii. Pedeapsa stabilită de magistraţii Tribunalului împotriva ei a fost de 9 ani şi 2 luni de închisoare, cu 2 luni mai mult decât a primit prietena pe care o ajutase. Contestaţia depusă de Stănescu se află pe rolul Curţii de Apel. 

Comentarii