Maricel Popa trece sau nu clasa? Notați-l pentru ce a făcut el patru ani în Iași

marți, 09 iunie 2020, 02:02
5 MIN
 Maricel Popa trece sau nu clasa? Notați-l pentru ce a făcut el patru ani în Iași

Cu o majoritate confortabilă obţinută la alegerile locale din 2016, PSD şi satelitul său ALDE au reuşit să ducă până la capăt cei patru ani de mandat atât la Primărie, cât şi la Consiliul Judeţean Iaşi, rareori cu o direcţie comună. Lucrurile s-au mişcat însă teribil de greu, deşi coaliţia a deţinut şi guvernarea în cea mai mare parte a acestor patru ani. Dacă, în mandatul trecut, Aeroportul a fost un prim salt faţă de tot ce se întâmplase până atunci în judeţ, acum lucurile s-au inversat: toate forţele s-au mutat la drumuri, iar Aeroportul, în cel mai bun caz, a stagnat. Pentru că, în urmă cu numai câteva zile, pe 5 iunie, s-au împlinit cei 4 ani de mandat, «Ziarul de Iaşi» îi face azi bilanţul şefului CJ, Maricel Popa. Faptele şi nerealizările le prezentăm noi, iar dacă trece sau nu «clasa», decideţi voi, cititorii!

Anul 2016 a debutat în forţă cu Maricel Popa preşedinte la Consiliul Judeţean: o descindere pe şantierul modernizării DJ 248A (Iaşi-Voineşti-Ţibăneşti) a dus la sistarea lucrărilor. Ulterior, ninsorile abundente au făcut ca, la începutul lui 2017, aceeaşi firmă să se retragă din contractul de deszăpezire. Şeful CJ şi deţinătorul contractului s-au denunţat reciproc la DNA, iar rezultatul a fost o serie de descinderi la CJ şi la sediile firmelor familiei Popa şi ale lui Corneliu Brânză. Acesta este proprietarul firmei Ted Construct, care a câştigat licitaţia de 6 milioane de euro organizată înainte de venirea lui Maricel Popa la CJ pentru modernizarea DJ 248A. Ulterior, expertizele au arătat că nimeni nu a furat din grosimea asfaltului, dar şi că nimeni nu a făcut vreun abuz oprind lucrările. Singurul efect dăinuie însă până în ziua de azi: cei 2 km de drum nefăcut între Gârbeşti şi Glodenii Gândului. Dosarul a fost clasat anul trecut.

Miza fără glorie: Aeroportul

Anul 2017 a fost iarăşi unul cu scandal. Componenţa Consiliului de Administraţie al Aeroportului, regie aflată în subordinea CJ, a fost stabilită în urma unui concurs care s-a desfăşurat aşa cum a dorit conducerea administraţiei judeţului. Deşi concursul a fost unul transparent, rezultatul a iscat multe controverse. Unele dintre ele sunt şi astăzi nerezolvate – precum lipsa studiilor superioare pentru doi dintre câştigători, unul dintre ei fiind chiar preşedintele CA. Deşi traficul de pasageri a crescut, profitul nu a mai atins maximul de două milioane de euro obţinut în 2017. Extinderea infrastructurii aeroportuare s-a oprit şi ea la nivelul anului 2017, preşedintele CJ mergând pe mâna omului său de încredere de la Aeroport, Mitică Rebegea, care visa la un aeroport mai mare, dincolo de pistă.

Mai multe decizii controversate luate la Aeroport au avut aceeaşi replică din partea lui Maricel Popa, „Nu mă amestec, legea nu-mi dă voie”. Situaţia s-a schimbat radical după alungarea fostului director, Alexandru Anghel: toate acuzele la adresa acestuia s-au preschimbat în scuze pentru conducerea impusă de la Aeroport. Actualul director general, Cătălin Bulgariu, care a câştigat cu exact doi ani în urmă un concurs la fel de controversat ca şi cel pentru înnoirea administraţiei, a iniţiat câteva proiecte, printre care unul extrem de costisitor – un studiu menit să arate că dincolo de pistă e loc de un aeroport mai mare, dar şi mai scump.

Ambiţii mari

Tot în 2017 au fost aprobate pentru finanţare două mari contracte: unul pentru refacerea unor drumuri judeţene înşirate pe aşa-numita Axă rutieră strategică Iaşi – Suceava, în lucru deja, şi cel pentru reabilitarea Spitalului de Copii, şi aici lucrările fiind începute de anul trecut.

Programul Naţional de Dezvoltare Locală a mai adus judeţului finanţare pentru mai multe proiecte, însumând peste 800 de milioane de lei. Printre ele, şi câteva modernizări de drumuri judeţene. De altfel, pariul lui Maricel Popa a fost refacerea cât mai multor asemenea drumuri, dar opoziţia i-a repoşat că a ocolit comunele conduse de primari liberali.

Drumurile au accentuat ruptura dintre Maricel Popa, susţinător fervent al lui Liviu Dragnea, şi primarul Mihai Chirica, primul şef al PSD pe tot judeţul, al doilea pe municipiul Iaşi. Neînţelegerea dintre cei doi este decontată însă de ieşeni: proiecte importante pentru municipiu şi judeţ (autostradă, şosea de centură, sală polivalentă, transport public integrat în Zona Metropolitană etc.) au rămas în acest stadiu, de proiecte. Doar dosarul Spitalului Regional de Urgenţă a mai răzbătut prin politică şi birocraţie. Despre parcuri industriale în judeţ, doar primarul Miroslavei, Dan Niţă, este îndreptăţit să vorbească.

Cultura: de la favorit la oropsit

În 2018 au început să intre în renovare câteva monumente istorice: Casa Dosoftei, Casa Pogor, Chestura din perioada interbelică. Anul trecut au început să se concretizeze investiţiile în câteva spitale, favorit fiind de departe cel de Neurochirurgie.

În 2020 însă, tocmai cultura a avut de tras ponoasele: domeniul finanţat de CJ a fost primul sacrificat pentru achiziţionarea unui spital mobil – care întârzie să vină, ba chiar pare să fi ratat şi primul val de epidemie, adică motivul pentru care a fost luat. Pe lângă banii de la cultură, finanţarea de la bugetul local pentru trei drumuri judeţene a fost consistent subţiată în favoarea spitalului de campanie. Mai mult, costul întregului proiect, 13,2 milioane de euro, ar putea să nu fie decontat din fondurile europene.

Povestea miliardului de euro

Bugetul Consiliului Judeţean a crescut în aceşti patru ani şi, fără a fi meritul preşedintelui, şi lefurile angajaţilor au crescut consistent. Comparând declaraţiile de avere din 2016 (incompletă) şi din 2019 (ultima depusă), se poate vedea că economiile şefului CJ au crescut cu 20.000 de lei. Proprietăţile imobiliare au rămas aceleaşi.

Chiar dacă a bifat totuşi mai multe proiecte, Popa nu a putut să compenseze la discurs. A ajuns, la finalul mandatului, să piardă controlul Organizaţiei Municipale, implicit al consilierilor locali – care votează întotdeauna cum dispune primarul Mihai Chirica, între timp luat la PNL. Mai mult, Maricel Popa este contestat chiar în interiorul Organizaţiei PSD. Mihaela Ivancia, preşedinta Organizaţiei de Femei a partidului, i-a spus public, luna trecută: „Ar fi timpul să vă duceţi acasă, domnule Popa!”

Dar actualul şef al CJ nu pare învins. „Am modernizat trei sute şi ceva de kilometri de drum judeţean. Poate asta e cea mai mare realizare, dar proiectul meu de suflet este aducţiunea de apă şi extinderea canalizării în judeţ”, ne-a spus Maricel Popa, cu referire la contractul de finanţare obţinut de ApaVital. La „nerealizări” intră sala polivalentă – care a fost fixată ca amplasament lângă şoseaua de centură, în Miroslava, şi bazinul de înot „care aşteaptă de doi ani de zile aprobarea de la Primărie”. „Mi-am propus 500 de milioane de euro investiţii în judeţ şi mă duc la un miliard jumătate aproape”, a tras linie Maricel Popa, cu refrenul reluat mereu în ultimii doi ani. Dacă ieşenii îl cred sau nu, asta o va afla şeful CJ chiar în toamnă, când le va cere din nou votul. 

Comentarii