Ministerul Apărării, în scandalul vaccinării: Acuzele la adresa militarilor sunt de neînțeles

miercuri, 10 martie 2021, 21:09
2 MIN
 Ministerul Apărării, în scandalul vaccinării: Acuzele la adresa militarilor sunt de neînțeles

Ministerul Apărării a reacționat, miercuri seară, în urma informațiilor conform cărora centrele militare de vaccinare anti-COVID acordă un tratament privilegiat cadrelor militare și familiilor acestora, în detrimentul populației civile.

”Acuzele la adresa militarilor sunt de neînțeles. Unele exprimări din spațiul public induc ideea falsă că centrele de vaccinare organizate de MApN ar fi destinate doar pentru personalul militar fiind, chipurile, menite să acorde un tratament privilegiat acestuia, în detrimentul populației civile”, susține MApN.

Ministerul susține că a fost vaccinat personalul militar care participă la misiuni externe, militari aflați în pregătire pentru misiuni în afara teritoriului național, precum și toți militarii care participă la misiuni specifice pe teritoriul național, poligoane, pază și protecție obiective militare, misiuni de transport al personalului unităților sanitare militare, militari din serviciul de luptă permanent etc.

MApN mai susține că vaccinarea familiilor militarilor a fost posibilă doar în cazul îndeplinirii condițiilor de eligibilitate stabilite prin Strategia națională de vaccinare pentru fiecare etapă. Reprezentanții instituției susțin că dacă regulile de vaccinare nu au fost respectate vor fi luate ”de urgență” măsurile legale pentru sancționarea unor astfel de situații care ”nu sunt tolerate” de MApN:

”În ceea ce privește vaccinarea în centrele de vaccinare organizate de MApN a membrilor de familie ai personalului menționat mai sus (soț sau soție, copii, precum și persoane aflate în întreținere legală), care și-au exprimat voluntar dorința de a se vaccina, aceasta este posibilă doar în cazul îndeplinirii condițiilor de eligibilitate stabilite prin Strategia națională de vaccinare pentru fiecare etapă. Ministerul Apărării Naționale a depus toate eforturile și a luat toate măsurile pentru respectarea strictă a priorităților și criteriilor de eligibilitate la vaccinare. În situațiile punctuale unde se va constata că aceste reguli nu au fost respectate, vor fi luate de urgență măsurile legale, asemenea situații nefiind tolerate de conducerea MApN”, se mai arată în comunicatul instituției.

Ministerul Apărării mai susține că au fost vaccinate ub 20.000 de cadre militare și personal civil în activitate din MApN, dintr-un total de aproape 2 milioane de români imunizați până în prezent, fapt care ”nu poate fi considerat un privilegiu, ci o stare de normalitate, într-un efort inter-instituțional de extremă importanță pentru succesul campaniei naționale de vaccinare din România”.

Aflați amănunte de pe g4media.ro.

Comentarii