Ministerul lui Firea are deja 183 de angajați, deși nu este clar cu ce se ocupă

sâmbătă, 07 mai 2022, 11:41
1 MIN
 Ministerul lui Firea are deja 183 de angajați, deși nu este clar cu ce se ocupă

Ministerul lui Firea are deja 183 de angajați, potrivit informării „Numărul de posturi ocupate in instituțiile și autoritățile publice în luna martie 2022”, publicate de ministerul de Finanțe. Totuși, nu este clar care este scopul acestui minister. În noiembrie 2021, când se negocia structura cabinetului Ciucă, fostul ministru al Muncii Lia Olguța Vasilescu (PSD) contesta înființarea ministerului. „Nu cred că e cazul, nu se pune problema. Nu ştiu dacă propunerea a fost făcută la modul serios”, a spus Vasilescu despre înființarea acestei noi structuri guvernamentale.

Site-ul ministerului Familiei este plin de anunțuri de angajare, inclusiv pentru postul de șofer. Hotărârea de guvern de înființare și organizare a acestui minister prevede că va avea 230 de angajați, plus trei secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general și doi secretari generali adjuncți.

De altfel, la patru luni de la înființarea ministerului, site-ul este în construcție.

Mai mult, pe defapt.ro

Comentarii