Ministrul Drulă a depus plângere penală la DNA împotriva sindicaliștilor de la metrou pentru șantaj, abuz în serviciu, trafic de influență și zădărnicirea combaterii bolilor

vineri, 26 martie 2021, 14:59
2 MIN
 Ministrul Drulă a depus plângere penală la DNA împotriva sindicaliștilor de la metrou pentru șantaj, abuz în serviciu, trafic de influență și zădărnicirea combaterii bolilor

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a anunțat vineri că a depus plângere penală la DNA împotriva ”celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean”

Drulă a spus într-o postare pe Facebook că a sesizat mai multe posibile infracțiuni: zădărnicirea combaterii bolilor, abuz în serviciu, trafic de influență, folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane, folosirea de către liderii sindicali a influenței și autorității în scopul obținerii de bani, bunuri și foloase necuvenite, șantaj și infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate.

Postarea lui Cătălin Drulă: 

Tocmai am depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean astăzi, pentru următoarele infracțiuni:
– zădărnicirea combaterii bolilor
– abuz în serviciu
– trafic de influență
– folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane
-folosirea de către liderii sindicali a influenței și autorității în scopul obținerii de bani, bunuri și foloase necuvenite
– șantaj
– infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate 

Cerem procurorilor să identifice persoanele către care să ne îndreptăm pentru a recupera banii în instanță civilă. Prejudiciul este în curs de cuantificare.
Acțiunea ilegală a unui grup mafiot de a lua un oraș ostatic nu poate rămâne fără un răspuns ferm din partea autorităților și din partea justiției.
Metroul trebuie eliberat și trebuie să revină în circulație. Abia atunci se poate organiza un dialog adevărat despre problemele metroului.
Conturile grase ale firmei controlate de Ion Rădoi nu sunt un subiect legitim de dialog și nici nu trebuie alimentate din vistieria statului.

Decizia lui Drulă vine după ce mai multe sute de sindicaliști din sindicatul condus de Ion Rădoi, fost parlamentar PSD, au blocat liniile de metrou și au interzis astfel circulația metroului. Sindicaliștii cer păstrarea salariilor și sporurilor mărite cu 18% în 2020, în anul pandemiei. Protestul spontan a început la o zi după ce firma sindicaliștilor a primit somație să evacueze spațiile comerciale pe care le gestionează, dat fiind că un contract în acest sens a expirat din 2018. 

Comentarii