Ministrul Transporturilor, încântat de călătoria cu trenul. A ajuns mai repede la destinație

marți, 30 aprilie 2019, 12:51
1 MIN
 Ministrul Transporturilor, încântat de călătoria cu trenul. A ajuns mai repede la destinație

Peste 300 de vagoane ale CFR Călători vor fi modernizate în acest an, a susținut, marți, ministrul Transporturilor, la sfârșitul unei călătorii cu trenul de la București la Constanța. Trenul cu care a circulat ministrul a ajuns în Gara din Constanța cu 5 minute înainte de termenul prevăzut.

El s-a declarat mulțumit de călătoria avută cu trenul CFR Călători.

„Am decis să fac această călătorie astăzi cu operatorul național de transport feroviar tocmai pentru a vedea exact cum se desfășoară condițiile de circulație pentru turiștii care vin la mare. Am venit cu un tren care a fost modernizat în 2018 în România, asta e foarte important, și toate investițiile pe care le va derula de acum înainte CFR Călători pe partea de modernizare de vagoane, de locomotive, se vor face în România. Am fost mulțumit de condiții. Am făcut o inspecție în tot trenul să văd toaletele cum sunt, totul a decurs conform așteptărilor, adică foarte bine. O călătorie de două ore, 225 de kilometri. Eu cred că merită să venim cu trenul la mare”, a spus ministrul Transporturilor.

Comentarii