Mommy Makeover: metode moderne de remodelare corporală, concepute special pentru mămici (P)

joi, 14 aprilie 2022, 01:50
2 MIN
 Mommy Makeover: metode moderne de remodelare corporală, concepute special pentru mămici (P)

Mommy Makeover reprezintă un mix de proceduri personalizate în funcție de nevoile și dorințele pacientei, care au drept scop recăpătarea siluetei și a formelor dinaintea sarcinii și a nașterii, perioadă completată de modificări care își pot lăsa amprenta asupra imaginii proaspetelor mămici, afectând încrederea în sine. Cele mai vizibile modificări sunt la nivelul abdomenului și la nivelul sânilor, dar există și alte zone precum brațe, coapse, fese sau spate, la nivelul cărora pot exista depuneri de țesut adipos, zone adesea rezistente eforturilor susținute de a efectua exerciții fizice sau dietă.

Ce intervenții se pot realiza?

Abdominoplastia este una din intervențiile chirurgicale cu adresabilitate din ce în ce mai mare, ce are rolul de a reconsolida aspectul abdomenului prin îndepărtarea excesului de grăsime și piele din zona mijlocie și inferioară a acestuia. Chirurgul realizează ridicarea și decolarea țesutului adipos de la acest nivel și excesul de piele, dar acordă o importanță deosebită și sectorului muscular, efectuând cura diastazisului. Imediat după intervenție pacientele pot observa o schimbare estetică majoră, ce nu necesită eforturi suplimentare.

Liposucția, care poate fi realizată fie în completarea abdominoplastiei, fie tratată separat este intervenția ce poate reda un contur plăcut oricărei părți a corpului (șolduri, abdomen, coapse, fese, spate, brațe) prin tehnici speciale de eliminare a țesutului adipos. În cadrul Spitalului Arcadia combinăm cele mai moderne tehnici de liposucție, precum liposucția asistată de radiofrecvență, care vine în completarea sistemului LipoSurg dizolvând grăsimea de la nivelul diverselor regiuni. Extrem de important este faptul că această tehnică vizează pe lângă eliminarea excesului de grăsime și stimularea producției de colagen sub piele.

Sânii devin pilonul final al întregului carusel de modificări, căpătând un aspect lăsat și lipsit de fermitate. Mastopexia cu sau fără implant va reconstitui în mod armonios țesutul mamar din interior. La pachet cu liftingul mamar putem realiza și o augmentare sau o reducție mamară. Forma țesutului mamar se modifică, areola se repoziționează și diametrul ei poate fi redus pentru a fi în armonie cu noile modificări, iar pielea în exces este eliminată.

Care este momentul ideal pentru Mommy Makeover?

Mommy Makeover se adresează femeilor sănătoase, de orice vârstă, care au încetat alăptarea de minim 6 luni, nu mai planifică sarcini ulterioare și se recomandă atunci când:

  • sânii și-au pierdut fermitatea, volumul și forma și nu își mai păstrează aspectul tineresc;
  • pielea este în exces, atârnă, există vergeturi în zona abdominală și a trunchiului;
  • orice zonă cu țestut adipos în exces nu mai răspunde la dietă și exercițiu fizic. 

Cu un rol important pentru sănătate, îmbunătățirea calității vieții și a creșterii încrederii în sine, intervențiile se realizează în siguranță în Spitalul Arcadia. Pentru programarea unei consultații, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Dr. Tiberiu George Hrișcă, medic specialist Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, Arcadia

 

 

 

Comentarii