Monitoare cu informaţii destinate vizitatorilor, la un mare spital ieşean

Tot aici a fost amenajat un spaţiu destinat vestiarelor, pentru ca medicii şi asistentele să nu se mai schimbe pe unde apucă.

vineri, 14 septembrie 2018, 01:50
1 MIN
 Monitoare cu informaţii destinate vizitatorilor, la un mare spital ieşean

La Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi a fost amenajat un spaţiu pentru vestiar pe care îl folosesc aproximativ 300 de medici, fiind vorba despre o valoare totală de 350.000 de lei, investiţie realizată din bugetul propriu al spitalului. 

Spaţiul destinat vestiarului se află la subsolul pavilioanelor din curtea interioară, şi a fost dotat cu mobilier corespunzător, precum şi cu instalaţie de climatizare. Conform reprezentanţilor unităţii medicale, această investiţie era necesară de mai mult timp, personalul medical neavând un spaţiu destinat în acest sens, în care să se poată schimba de haine la venire sau la plecare. „Spaţiul deserveşte personalul medical, rezidenţi şi studenţi, fiind vorba despre o investiţie realizată din venituri proprii. Înainte erau condiţii insalubre, medicii se schimbau pe holuri, erau lucruri anormale pentru un spital. Acum este o zonă total nouă“, a precizat ec. Robert Dâncă, managerul unităţii medicale.

O altă modificare care urmează să fie făcută în perioada următoare este că în triajul spitalului vor fi instalate două monitoare pe care vor rula diferite informaţii pentru pacienţi şi aparţinători. Va fi astfel afişat programul medicilor de gardă, informaţii privind actele necesare internării, reguli pentru aparţinători, reguli de igienă, informaţii despre consumul de antibiotice. Reprezentanţii spitalului spun că acestea vor fi afişate ca urmare a faptului că s-a constatat că lipsesc anumite informaţii de bază pe care ar trebui să le aibă pacienţii şi aparţinătorii.

Comentarii