Moştenirea lui Trump (II)

Cum s-au mai aliniat aştrii stângii româneşti! Iată doar câteva exemple semnificative. Adepţii ei de pe Dâmboviţa vorbesc despre „marşul asupra Romei” – Benito Mussolini, despre „puciul de la berărie” – Adolf Hitler, şi despre multe alte inepţii învăţate pe de rost din manualele staliniste de istorie. De ce nu şi Iosif Visarionovici? Simplu, pentru că nu poţi ataca extrema stângă dinspre stânga. Mai rămânea ca ortodocşii să vorbească despre puciul de la Bobotează, pentru a avea şi un ingredient religios local. Dar spre cinstea lor nu au făcut-o.

Pe lângă asocierea cu fascismul şi nazismul, epitete precum „iliberalul” ori „nebunul Trump” sunt parfum de tei. Ele sunt de-a dreptul nevinovate pe lângă acuzaţia de premeditare metodică şi criminală a actului de către diabolicul Trump. Stângiştii, progresiştii şi corecţii politic (scuze pentru această înşiruire uşor pleonastică) ştiu ei din surse sigure, dar de nimeni probate ca refuzul obstinat al lui Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea se bazează pe „teza falsă” a alegerilor fraudate. Studiul acribic al detaliilor nesemnificative este proba „măiestriei” acestor analişti care au soluţiile în tolbă, înainte chiar de a se fi produs faptele. Trump trebuia aneantizat în viziunea lor, astfel ca nimeni să nu le tulbure liniştea serenă a meditaţiei şi să nu le demanteleze scenariile manipulatoare. Ce simplu e să etichetezi tot ce vine din zona conservatoare, drept iliberalism şi populism, „gândire precară” ori „atitudine negaţionistă”! De aici şi până la asocierea „trumpismului” (!?) cu un partid de pe la noi, care a făcut furori la ultimele alegeri, nu a fost decât un pas. Un politolog autohton se lasă lesne sedus de mirajul comparaţiilor simpliste, vorbind despre „o versiune românească de trumpism”, adică AUR! În acest caz, a cam dat-o în bară stimabilul domn Numescu, iar pentru calmare i-aş recomanda recursul la înţelesul adagiului franţuzesc „comparaison n’est pas raison”.

După analişti au venit la rând vracilor de serviciu, care recomandă „vindecarea rănilor” lăsate de odiosul Trump. Nu altfel s-au poziţionat ideologii fesenişti de la noi faţă de „era Ceauşescu”, atunci când toţi lăudătorii ei au intrat în pământ de ruşine ori s-au camuflat strategic, punând în cârca lui exclusivă toate păcatele comunismului. Prin această măiastră operaţiune de ştergere a memoriei, bătrânul bolşevic Iliescu s-a instalat în imaginarul colectiv drept salvatorul iluminat al naţiunii. Să fi uitat tocmai analiştii nostri infernul manipulator prin care am trecut? Nicidecum, ei doar îşi continuă misiunea de a demantela tot ce vine din zona conservatoare, identitară, creştină şi în fond naţională. Nu e întâmplătoare nici alinierea stângii româneşti internaţionaliste cu ideologii stângii radicale din Partidul Democrat din SUA. Pentru că „cine se aseamănă se adună”, nu-i aşa! Cei din presa noastră de stânga sunt doar mercenarii de serviciu. În spatele lor sunt grupările stângist-anarhiste, care-şi freacă mâinile şi aşteaptă semnalul de luptă.

Desfid etichetarea pripită şi manipulatoare a adepţilor fostului preşedinte american drept „trumpişti”, întrucât cel mai simplu mod de a te raporta la un personaj istoric este acela de a-i aplica o etichetă infamantă. Ce le dă ghes să inventeze un presupus curent „trumpist”? Nimic altceva decât ignoranţa ori vocaţia manipulatoare. Cum nimic din ce au etichetat şi au prezis, ca nişte falşi profeţi ai dezastrului, nu s-a confirmat: preşedintele nu este la originea răzmeriţei de pe treptele Capitoliului şi nu s-a cramponat de putere, recurgând la sprijinul unor presupuse cercuri militare fidele, după ce ar fi ratat ipotetica instigare la revoltă. Fostul preşedinte a ţinut să fie egal cu sine până la capăt şi să nu întindă mâna celor a căror legitimitate o contestă.

Să admitem că se înşală şi că alegerile au fost corecte. Dar atunci când solicitarea renumărării voturilor i-a fost respinsă fără niciun argument plauzibil ce putea face preşedintele?

Alegerile din 3 noiembre trecut întrunesc toate datele să intre în istorie prin numărul covârşitor al alegătorilor prin corespondenţă – peste 100 de milioane – fapt ce ridică fireşti semne de întrebare. Pentru sănătatea democraţiei americane, înclin să cred că această procedură va trebui reviziuită. Altfel psihoza manipulării alegerilor ar putea deveni intratabilă.

Atunci când vorbesc de moştenirea lui Trump, nu înţeleg să fac niciun compromis cu adepţii „trumpismului”, care nu există decât în mintea stângiştilor de toate nuanţele. Pe la noi da, putem vorbi de „iliescism” ori de „băsism”, dar să nu uităm că vieţuim pe un meridian politic balcanic, unde etichetele ţin loc de adevăr. În America însă, niciunul dintre preşedinţi nu a generat ideologii personale. A auzit cineva de „lincoln-ism” ori de „roosvelt-ism”? Fie chiar şi numai cuvintele acestea ar stârni legitime ironii. De ce am vorbi, aşadar, de „trumpism”? Dar despre moştenirea lui Trump sunt convins că se va vorbi tot mai insistent. Pentru că nu despre o presupusă nouă ideologie este vorba, ci despre nevoia Americii de a rezista valului stângist, tocmai legitimat prin alegerea lui Joe Biden. Şi chiar mai mult: este vorba despre urgenţa salvării valorilor civilizaţiei euro-atlantice creştine, în perspectiva coliziunii inevitabile cu cele autotaritariste asiatice, sau ca să rămân fidel raţionamentului, cu cele confucianiste chinezeşti.

Mihai Dorin este istoric şi publicist