Mr. Hyde se ascunde printre noi

O știre a îngrozit recent România: un recidivist a răpit și violat două fetițe de 10, respectiv 12 ani, după ce le-ar fi ademenit că le va duce la un grătar pentru a petrece împreună cu alți copii de vârsta lor. Acest fapt a stârnit indignare, revoltă, dar și o avalanșă de întrebări care par să rămână fără răspuns. Cum a permis mama copilelor ca un bărbat străin, cunoscut cu antecedente penale, să ia cele două fetițe de acasă în plină noapte pentru a le duce la o petrecere? De ce mama nu a însoțit fetițele la grătar, lăsându-le în grija unui individ pe care abia îl cunoscuse? Era o practică să ofere, oare, aceste copile și cu alte ocazii necunoscuților, cu aceeași oarbă încredere, sub diverse pretexte? De ce individul a fost eliberat condiționat, considerat a fi reabilitat, în condițiile în care acesta, vedem bine, nu era și de ce poliția nu l-a monitorizat, așa cum scrie la carte, după eliberare? Multe întrebări, multe acuzații și două victime, două fetițe, cărora le-au fost furate, pentru totdeauna, inocența și mirajul copilăriei.

Mărturisesc că nu am o experiență profesională atât de vastă în ceea ce privește consilierea persoanelor care au săvârșit violuri, astfel încât să înțeleg în detaliu structura psihicului lor. Dar, cu toate acestea, combinat cu celelalte profiluri de psihopați pe care i-am întâlnit în perioada celor trei ani când ofeream, în regim de voluntariatși asistată de specialist, consiliere într-unul din penitenciarele noastre de maximă siguranță, am reușit să alcătuiesc un fel de portret care îmi oferă posibilitatea de a fi, cât de cât, familiarizată cu „compoziția” personalității acestor oameni bizari. În penitenciar am avut de două ori ocazia de a avea în cabinetul psihologic condamnați pentru infracțiunea de viol, unul care își abuzase proprii copii, și care se prezenta la cabinet nu pentru consiliere, cum mă așteptam, ci doar pentru a citi niște așa-zise poezii de dragoste scrise de el, încercând să ne impresioneze astfel, și un altul care a apărut, încă de la prima ședință, descheiat la prohab, lăsând să i se vadă bine goliciunea. Mă scuzați, domnișoară, n-am apucat să mă închei la pantaloni, a ținut să sublinieze răzând cu subînțeles individul pentru a-mi atrage atenția, crezând, probabil, că mi-a scăpat detaliul. Cum știam că un violator se bucură exact de ceea ce suprimă voința, demnitatea și libertatea altei persoane, căutând să vadă frica, șocul și dezgustul din ochii ei, i-am răspuns sec la „politețuri” fără să schițez vreun gest care să-i ofere satisfacția dorită de el: Frigul din cabinet nu-ți face bine, după câte observ. Răspunsul meu a produs ceea ce noi numim în NLP ruperea modelului – individul nu se aștepta la un astfel de răspuns, așadar, a preferat să se retragă în scurt timp în celulă, dezamăgit de „prestația” mea profesională, ferindu-și astfel intimitățile de intemperii.

Modelul comportamental al unui psihopat, dacă acceptăm ideea că violatorul este, de fapt, un psihopat, are ca nucleu cruzimea, prin urmare, un asemenea individ e complet insensibil la trăirile celuilalt. „Celălalt” există pentru el, nu ca ființă, ci ca mijloc pentru a-și atinge scopul personal, desigur, egoist, așa că psihopatul nu are în arsenalul său empatie, nu iubește, n-are milă, nu are prieteni, cu toate că știe să le simuleze foarte bine, dând impresia că e capabil de multe emoții și sentimente. Totuși, ceea ce este expus și vizibil este profilul unui om extrem de convingător, un individ care, dincolo de zâmbete și cuvinte frumoase, își studiază în detaliu victima și începe să facă totul pentru ea ca s-o acapareze, caută să știe ce îi place, ce are nevoie astfel încât el va sări primul în ajutorul ei când ceilalți par că nu sunt în stare să-i ofere siguranță și încredere. Înconjurată de atenția și interesul psihopatului, victima crede că a fost foarte norocoasă să cunoască pe cineva atât de amabil. Până când psihopatul, stăpân pe situație, își dă masca jos, transformându-se din Dr. Jekyll în Mr. Hyde, dovedind că dincolo de cuvintele pompoase e capabil de violență, control absolut, cruzime, utilizarea forței brute, animalice, în partidele lui de sex, pedofilie, chiar crimă. De ce respectiva mamă a avut încredere în violatorul Constantin Zapan? Pentru că Zapan are profilul psihopatului clasic: aparent un tip serios, convingător, suficient de amabil ca cineva să-și lase copiii în grija lui. „Era respectuos, vorbea frumos, nu pot să zic că era violent cu noi sau cu fetele”, a declarat la un post de televiziune concubinul mamei. „Ea (mama copiilor n.m.) a avut încredere, a zis că e un băiat fain, dar uite că nu e!”, a concluzionat acesta, din nefericire, prea târziu pentru cele două fetițe.

Psihopatia, indiferent dacă este sau nu sexuală, este un mod de a fi. Și să fim sinceri până la capăt: nu există nicio modalitate de a schimba acest lucru – de a vedea, de a simți lumea și de a acționa a psihopatului. Nu există tratament pentru lipsa totală de empatie și nici o terapie nu va vindeca cruzimea generată de psihopatie, iar cei care spun că aceste persoane eliberate condiționat din penitenciare sunt reabilitate, că au o haină nouă, după 4-5 ani de detenție, se înșală amarnic. Faptele o dovedesc din plin. Mai devreme sau mai târziu, psihopatul acționează: violatorii își continuă seria de violuri, pedofilii vor ademeni în plasa lor alți copii, criminalii sadici vor săvârși alte crime continuând în familiile lor violența, cruzimea, umilința.

Chiar și fără afecțiune, psihopatul nu are probleme cognitive, rațiunea funcționează bine și este pe deplin capabil să distingă ce este bine și ce este greșit. Este sigur că încalcă legea, dar nu-i pasă și chiar calculează prejudiciul pentru a cunoaște raportul cost-beneficiu al acțiunii sale. Prin urmare, el folosește rațiunea, pentru a acționa cum dorește, profitând de fiecare victimă care i se ivește în cale. Din punct de vedere sexual, având în vedere vectorul animalic care primează în cazul lor, „aici și acum”, violatorii sunt indivizi care cu adevărat nu se pot controla. Dar, în marea majoritate a cazurilor, violatorii nu pot fi numiți, din acest motiv, oameni „nebuni”. Ei comit actul cu bună știință. Acest lucru se vede în reacția lor în momentul în care trebuie să plătească pentru actele lor. Toată „nebunia” dispare instantaneu. „De ce ați violat fetițele?”, l-a întrebat pe Zapan un reporter. „Ca să se mire proștii ca tine!N-am făcut nimic!”, a răspuns ferm, infantil și nepăsător violatorul. El știe ce crimă a produs, nu e nici pe departe un inconștient și e pregătit să suporte consecințele legale. Pentru societate, el, însă, se consideră un „nevinovat” și pledează pentru asta, el trebuia să-și pună în aplicare planul pentru care nu simte vinovăția, fiindcă nu are empatie.

Majoritatea violatorilor sunt lași. „Eroul” nu poate lupta cu fosta iubită, care în prezent are o altă relație, luptă cu copilul ei, pe care, din răzbunare, îl violează în scara blocului. Nu poate dezvolta o relație firească bazată pe dragoste și respect cu o femeie, prin urmare agresează sexual o bătrână neputincioasă sau imobilizată la pat sau o persoană vulnerabilă, care a consumat mai mult alcool la o petrecere, și nu se poate apăra. Te urmărește în noapte, pe o alee întunecată și acționează când ești neatentă, iar dacă ești mai puternică decât el și nu te pierzi cu firea, fuge mâncând pământul. Și indiferent ce ar spune violatorul că el este un tip curajos, acestea sunt doar cuvinte. Când întâlnește o forță mai mare decât el însuși, va baga coada între picioare și se va retrage într-un colț departe pentru a nu fi atins. Până nu va scăpa de complexele și traumele sale, de trecutul său violent, până nu-și va ridica intelectul și nu va începe să gândească flexibil, dobândind un anumit nivel de educație, respect și cultură, nu va ieși din această stare. Pentru el, singura soluție la probleme, unica disponibilă – va fi puterea fizică asupra unei persoane mai slabă ca el, una căruia dorește să îi domine emoția, frica, nesiguranța spre beneficiul său sexual.

Mulți se întreabă: există un profil de femeie pe care abuzatorii sexuali îl iau ca țintă mai des? Da, este. Sunt femei care, încă din copilărie, s-au simțit vinovate pentru o situație traumatizantă pe care au trăit-o – abuz, glume sexuale pe seama lor, violență domestică, printre altele – și au o nevoie inconștientă de a justifica permanent și de a demonstra oamenilor că ceea ce s-a întâmplat în trecut a fost practic din vina lor. Acest tip de experiență determină la aceste femei tendința de a se îndoi de propriul trecut și de a nu crede în propria percepție a faptelor, deoarece în multe cazuri această situație traumatică de abuz a venit din partea unor persoane care erau apropiate, de încredere, care ar trebui să le protejeze și nu să le abuzeze. Multora li s-a spus că nimeni nu le-ar crede dacă ar spune că au fost abuzate și au purtat această teamă toată viața cu ele. Și de ce acest tip de profil feminin ajunge să fie preferat de agresori? Pentru că ei pot simți tendința unei femei de a simți rușine, vinovăție și teama că oamenii nu cred în inocența ei. Și profită de asta găsind că ea e victima perfectă, asigurându-se astfel că ea însăși va trebui să ascundă ceea ce s-a întâmplat din aceleași motive – din frică, rușine și vinovăție -, făcându-l pe agresor să iasă nevătămat din violența pe care a comis-o asupra ei. Iar copiii sunt vulnerabili din aceleași motive, violatorii se bazează pe faptul că ei din frică, din rușine nu vor spune altora, și copiii sunt și mai vulnerabili pentru că în fața unui violator care acționează prin forță fizică ei, copiii, sunt practic neputincioși în a se apăra.

Mare parte din societatea actuală încă nu înțelege nimic despre violență și abuz și judecă totul și pe toată lumea după referințe total distorsionate și nesănătoase. Adeseori, auzim cazuri când o mamă se luptă cu propria fiică pentru că nu crede că tatăl ei, concubinul, vecinul sau bunicul ar fi abuzat-o, acea mamă este la fel de abuzivă dacă nu chiar mai mult decât cel care a săvârșit fapta. O persoană care judecă și asuprește cu părerile ei bolnave este la fel de violentă și vinovată ca violatorul. Dar, fiindcă există o asemenea atitudine în societate, copiii sau femeile abuzate refuză să vorbească despre drama lor, ascunzând faptele oribile ale violatorului, cooperând, involuntar, cu el, oferindu-i încă o șansă de a acționa.

Când studiem această problemă, constatăm că marea majoritate a infractorilor care au comis violență împotriva femeilor, copiilor și bătrânilor sunt oameni care au fost răniți în copilărie, crescuți într-o familie ale cărei valori au fost promiscuitatea, abuzul sexual, alcoolul, bătaia și umilința, care au decis să răspundă întregii lumi într-un mod similar realizând că pot fi împliniți doar în raport cu ființe mai slabe, îndreptându-și răspunsul violent spre cei mai inocenți dintre noi. Oamenii nu devin oricine dintr-o dată, procesul de formare a personalității nu este instantaneu. O personalitate se formează într-un mediu social sănătos, iar indiferența cu care societatea tratează sursele răului – lipsa educației, sărăcia, violența domestică, consumul de alcool și stupefiante – nu va duce, desigur, la estomparea acestor fenomene. Societatea va oferi în continuare asemenea personaje ca Dincă sau Zapan, astfel că, pentru a ne proteja pe noi și copiii noștri, va trebui să învățam, conștienți, lecția precauției, ca modalitate de autoapărare.

Cristina Danilov este psiholog