Muncitorii care reparau o mașina de spălat vase au găsit o copilă de 2 ani bătută, legată cu bandă adezivă

sâmbătă, 13 ianuarie 2024, 13:30
2 MIN
 Muncitorii care reparau o mașina de spălat vase au găsit o copilă de 2 ani bătută, legată cu bandă adezivă

Doi muncitori chemați să repare o mașină de spălat vase au găsită o fetiță de 2 ani legată cu bandă adezivă, într-un apartament din Houston, Texas.

Trei persoane care locuiau împreună în apartament au fost arestate și acuzate de rănirea unui copil prin omisiune și de constrângere ilegală. Este vorba despre Toniesha Deshae Perkins, verișoara copilei, Kenry Joseph Flukers și Mya Jhari Breaux-McGruder, potrivit ABC13.

Copilul a fost diagnosticat cu o hemoragie cerebrală care corespundea unui traumatism cranian, precum și cu leziuni renale acute, anemie și malnutriție. Iar greutatea fetiței era echivalentă cu cea a unui copil mediu de un an, potrivit unor documente depuse la începutul săptămânii la Tribunal.

Lucrătorii de la întreținere au găsit copila pe 28 noiembrie „lipită cu bandă adezivă la glezne", pe podeaua din sufragerie. Aceștia au făcut o fotografie și o înregistrare video a fetei și au părăsit apartamentul, mai arată documentele.

Un medic care a revizuit dosarele medicale ale copilului a spus că este posibil ca aceasta să nu fi supraviețuit încă o noapte dacă nu ar fi fost adusă la spital.

Flukers, iubitul lui Perkins, le-a spus autorităților că fata a fost legată cu bandă adezivă pentru că se furișa în frigider, în cămară și în coșul de gunoi după ce refuza mâncarea care i se dădea, potrivit documentelor depuse la tribunal.

Alți cinci copii locuiau în casă și păreau sănătoși, se arată în plângere.

Doi dintre aceștia, gemeni în vârstă de 6 ani, le-au spus anchetatorilor că i-au văzut pe părinții lor, Perkins și Flukers, lipind-o cu bandă adezivă pe fetița de 2 ani, adăugând că aceasta „este lovită" sau „primește bătaie" dacă o dă jos.

Unul dintre gemeni le-a mai spus anchetatorilor că fata „nu poate avea parte de mâncarea noastră pentru că o va risipi".

Perkins i-a cerut unuia dintre gemeni să le spună anchetatorilor că fetiței și fratelui ei le plăcea să se înfășoare unul pe celălalt cu bandă adezivă, potrivit documentelor judiciare.

Copila a locuit în apartament sub îngrijirea și custodia deplină a lui Perkins din septembrie, deoarece mama ei locuiește în alt stat.

Copiii au fost abuzați sexual și forțați să se bată la un centru de reabilitare timp de ani de zile, potrivit anchetatorilor.

Sursa: Stirile PROTV

Comentarii