Musafir din viitor, la Iaşi: un autobuz care merge cu hidrogen

marți, 19 octombrie 2021, 01:50
1 MIN
 Musafir din viitor, la Iaşi: un autobuz care merge cu hidrogen

Autorităţile din douăsprezece oraşe din Romania testează în premieră un autobuz cu hidrogen pentru transportul în comun, Solaris Urbino 12, în cadrul unui tur naţional. 

Timp de două luni, autobuzul Solaris cu hidrogen va fi prezent în douăsprezece oraşe din România după următorul traseu: Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Sfântu Gheorghe, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Timişoara şi Oradea, potrivit wall-street.ro.

Autobuzul Urbino 12 cu hidrogen va circula timp de câteva zile în fiecare oraş din cadrul turului, pentru a fi testat de administraţiile locale, în vederea familiarizării cu cea mai nouă tehnologie de propulsie şi a conştientizării eficienţei folosirii hidrogenului ca sursă de energie complet curată şi a diminuării emisiilor poluante de dioxid de carbon.

Turul autobuzului Solaris Urbino 12 cu hidrogen prin cele douăsprezece oraşe din România cuprinse în traseu este realizat în colaborare cu Linde Gaz România, partener care asigură alimentarea acestuia cu hidrogen.

În România autorităţile pot dezvolta proiecte de hidrogen accesând instrumente de finanţare europeană. Linde oferă soluţii pentru transportul în comun, pe baza experienţei de peste 15 ani în lume, unde am montat peste 200 de staţii de încărcare cu hidrogen”, a declarat Ciprian lslai, Director General Linde Gaz România.

Comentarii