Nimic mai fals

Cred că am citit câteva sute bune de ştiri zilele astea, începând, mai ales, din sâmbăta trecută, când a început, de fapt, totul. "Totul" în sensul celui de-al doilea prim-ministru, celui al doilea guvern, celui de-al doilea preşedinte (Filip, Dodon fiind suspendat pentru nedizolvarea la timp a parlamentului, deşi, în realitate, Dumnezeu dacă-o şti, din poziţia lui oricum mai cuprinzătoare, cum stau lucrurile cu adevărat). Ştirile au curs, aproape la propriu, gârlă, pe cam toate portalurie cât de cât considerabile (am ajuns, iată, şi la categoria asta), dându-ţi un sentiment – o spun ca unul deprins parcă cu lectura de cursă lungă – halucinant, de alteritate şi grotesc în acelaşi timp. Nu e tocmai un fleac: ţine de percepţie şi chiar de o anumită sociologie a lecturii, cu mica deşi decisiva, sunt convins, revelaţie că excesul informaţional are un efect diametral opus celui prezumptiv, obscurizează, se lasă cu derută, cu o aporie grea, indigestă. Nu ne-au folosit prea mult nici analiştii, aparent (iar unii, ca Nicolae Negru, magistral în câteva articole publicate estimp) mai bine informaţi; nici, vai, minţile din dotare, atunci când am izbutit performanţa – pe căldura asta – să le înjugăm la procesarea evenimentelor…

Pot face cu uşurinţă un recensământ al liniilor de scenariu, trasate între timp ba dintr-o direcţie, ba din alta, un top de motive, de cauze, un bestiar de opinii (unele, de altfel, absolut remarcabile prin coerenţă şi plauzibilitate), dar la ce bun? Totul e încă în mişcare, se schimbă cu repeziciune şi ce pare acum cert, reper pentru o explicaţie mai amplă, spre care aspiri din instinct, e dat peste cap în clipa următoare. Oricum se vor aşeza însă lucrurile la final, nu va aboli nimeni, nici Statele Unite, nici Evropa, nici, pasămite, Kozak, deşi e în puterea lui, câteva adevăruri al naibii de obstinate. Adevăruri în lumina cărora şi Guvernul Sandu, şi spicherul către care tot vin mesaje de "recunoaştere" apar fără onorabilul fard de circumstanţă. Grecanîi a fost prim-ministru sub Voronin, în aprilie 2009, când regimul ne-a torturat, umilit şi ucis copiii, iar baba asta i-a ameninţat că pune armele pe ei. Şi ea, şi Sandu (despre care, apropo, un critic – pe care îl respectam – spunea ieri, benevol şi nesilit de nimeni, cum se spun îndeobşte prostiile la moldoveni, că i se pare "un om cinstit") sunt dintre prădătorii miliardului: Maia, din poziţie de ministru, în Guvernul Filat, astălaltă, printr-o serie de credite neperformante, pe care o să le întoarcă, desigur, la sfântul aşteaptă. În plus, dacă lăsăm cât colo eufemismele, prin asocierea cu Năstase, băiatul de mingi al celor doi interlopi refugiaţi la Frankfurt de răul lui Plahotniuc, noul prim-ministru îşi aburcă pe umerii şi aşa fragili o insuportabilă povară de ambiguitate. Cum o să dezoligarhizeze ea în numele celor doi oligarhi, cu Dodon, vânzătorul de ţară în coaste? Ce va face când va veni timpul s-o pună pe Zina cu capul pe trunchi? Dar pe sine, ce, se va expia printr-o ordonanţă de urgenţă? Şi cum va proceda când se va dovedi, cu probe, că PSRM a fost finanţat de ruşi şi că, pe cale de consecinţă, trebuie declarat în afara legii, cu Dodon cu tot?

Întrebări din astea s-au tot pus în ultimele zile. Şi ar trebui să vedem şi aici o abilă diversiune, fiindcă abate atenţia de la esenţial: federalizarea sub aparenţele de legitimitate, predarea de bună voie în mâinile Rusiei a principalelor pârghii de influenţă: Externele, Apărarea, SIS-ul. Cineva, tot un intelectual subţire (şi pe care eram de asemenea gata să pariez), scria zilele trecute că "este vital ca guvernul Maiei Sandu să reuşească". Ce să reuşească, deşteptule? Opera de disoluţie şi a ceea ce a mai rămas românesc aici? Plahotniuc e aşa şi pe dincolo, de acord, de mii de ori de acord. Dar voi, că ne mai vindeţi o dată ruşilor, spre liniştea porcină a teutonilor, voi, că aveţi acelaşi pufuşor pe boturi, în ce categorie pohtiţi încadrarea?

Mă umflă râsul să citesc mesajele diplomaţiei europene, apelurile la calm, echilibru etc., vorbele cu guvernul legitim ş.a.m.d. Nu vedeţi că se bat două clanuri de mafioţi? Şi că oalele, de data asta, o să le plătim până în cea de şaptea spiţă, fiindcă rusul nu se cară cu una, cu două de unde s-a instalat? Proeuropeni, Sandu şi Năstase? Aveţi frică de Dumnezeu.

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova