O fată de 15 ani şi doi bărbaţi, răniţi grav în urma unui accident rutier care a avut loc în Hunedoara

vineri, 08 martie 2024, 22:19
2 MIN
 O fată de 15 ani şi doi bărbaţi, răniţi grav în urma unui accident rutier care a avut loc în Hunedoara

Un grav accident rutier, în care au fost implicate două maşini, a avut loc, vineri seară, pe DJ687, în localitatea Hăşdat, între Hunedoara şi Călan. În urma impactului, trei persoane au fost rănite. Este vorba de cei doi şoferi şi o fată de 15 ani, pasager. Cu toţii au fost transportaţi la spital.

”Trei persoane au fost grav rănite în urma unui accident rutier produs în această seară, în Hăşdat, pe Drumul Judeţean 687, care face legătura dintre municipiul Hunedoara şi oraşul Călan. Pompierii Detaşamentului Hunedoara au intervenit de urgenţă pentru salvarea persoanelor aflate în cele două autoturisme implicate în evenimentul rutier”, a transmis ISU Hunedoara.

A fost nevoie de intervenţia pompierilor de la descarcerare pentru salvarea unuia dintre şoferii implicaţi în accident.

”Ajunşi la faţa locului, salvatorii au acţionat pentru descarcerarea şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă pentru conducătorul auto dintr-unul din cele 2 autoturisme, dar şi pentru salvarea altor 2 persoane (un bărbat adult şi o minoră în vârstă de 15 ani) aflate în cel de-al doilea autovehicul.  În urma impactului, deosebit de violent cele 2 autoturisme au ricoşat la o distanţă mare de partea carosabilă”, a precizat ISU Hunedoara.

Cele trei persoane grav rănite au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului municipal din Hunedoara, pentru asistenţă medicală de specialitate.

Echipajele ISU Hunedoara, formate din 12 pompieri militari şi paramedici SMURD, au intervenit cu 2 autospeciale de intervenţie, o ambulanţă SMURD şi o Autospecială de Primă Intervenţie şi Comandă, fiind sprijiniţi de 2 echipaje cu ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. 

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de poliţiştii care au deschis o anchetă în acest caz.

Comentarii