O femeie de 66 de ani a fost condamnată la 9 luni de închisoare cu suspendare din cauză că a lovit mai mulţi poliţişti

joi, 29 septembrie 2022, 16:00
3 MIN
 O femeie de 66 de ani a fost condamnată la 9 luni de închisoare cu suspendare din cauză că a lovit mai mulţi poliţişti

Un caz de ultraj petrecut la Pătrăuţi tocmai în luna noiembrie a anului 2017, deci acum aproape cinci ani de zile, a fost soluţionat de prima instanţă – Judecătoria Suceava. Victime au fost trei agenţi de poliţie, doi bărbaţi şi o femeie, toţi cu vârste până în 30 de ani, iar agresori, o femeie în vârstă de 61 de ani la acea vreme şi fiul ei în vârstă de 36 de ani.

Poliţiştii care au intervenit atunci au fost puşi la grea încercare, fiind împinşi, traşi de uniformă, loviţi cu pumnii şi cu o buturugă din lemn. Situaţia a fost atât de complicată pentru echipajul care a intervenit iniţial încât a fost nevoie ca poliţiştii să se retragă şi să ceară întăriri, deşi încătuşaseră un scandalagiu. 

Prin sentinţa Judecătoriei Suceava, Laurenţiu Gheorghiţă Rotaru, în vârstă de 36 de ani la data comiterii faptelor, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni de închisoare, în regim de detenţie, în condiţiile în care mai avea o condamnare anterioară, cu suspendare, pentru infracţiunea de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional.

Mama acestuia, Rodica Rotaru, acum în vârstă de 66 de ani, a fost condamnată şi ea la 9 luni de închisoare pentru ultraj, în cazul ei pedeapsa fiind însă suspendată condiţionat, cu un termen de încercare de 2 ani.

Judecătorii au mai condamnat la pedepse cu suspendare şi trei martori care au fost de faţă şi au dat declaraţii mincinoase, favorizându-i pe cei doi inculpaţi – mamă şi fiu.

Sentinţa Judecătoriei Suceava nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Pe scurt, cu privire la comiterea faptelor, pe 5 noiembrie 2017, la ora 2.45 din noapte, o patrulă de poliţie a fost trimisă la Pătrăuţi, de unde s-a anunţat prin apel la 112 că este un scandal lângă casa de adunare din zona Moldoveni. Un membru al familiei Rotaru era foarte agitat şi agresiv, astfel că poliţiştii l-au pulverizat cu spray iritant lacrimogen, în vederea încătuşării. A fost momentul în care fratele, respectiv mama celui încătuşat i-au sărit în apărare.

Prima care a sărit a fost Rodica Rotaru, care l-a lovit cu pumnul în zona buzei pe unul dintre poliţişti. Elementul total destabilizator pentru poliţişti a venit în momentul în care fratele celui încătuşat, inculpatul condamnat acum, Laurenţiu Gheorghiţă Rotaru, a aruncat cu o buturugă din lemn spre cei doi poliţişti care participau la încătuşare, lovind-o în zona umărului pe agenta din echipaj. Acelaşi inculpat l-a tras puternic de uniformă pe celălalt poliţist, reuşind să-şi elibereze fratele, care a fugit deşi era încătuşat.

Poliţiştii s-au retras având în vedere că la faţa locului erau deja adunaţi mai mulţi indivizi agresivi şi au cerut sprijin prin staţie. 

La faţa locului au ajuns echipaje de poliţie de la Secţiile Rurale Dărmăneşti şi Moara, jandarmi şi luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale, care au restabilit ordinea. Poliţiştii agresaţi s-au constituit părţi civile în dosar şi au de primit, conform sentinţei judecătoreşti, daune morale de 2.000, respectiv 3.000 de lei.

Comentarii