Caută 
4 MIN
Un distins profesor universitar din IaşI şi-a lansat nu cu multă vreme în urmă o carte de o importanţă excepţională. Comunitatea istoricilor s-a mobilizat să-i facă o lansare pe măsură şi, într-o seară răcoroasă, elita universitară s-a strâns în sala „Haşdeu“ a B.C.U. să celebreze evenimentul. Nu deseori se întâmplă aşa ceva la noi, să recunoaştem.
Profesorul C. abia îşi stăpânea emoţia, în ciuda faptului că nu era la prima lansare. Dar la stânga sa, la prezidiu, stătea academicianul D., şeful secţiei de profil din Academia Română, alături de eminentul profesor Co. şi de venerabilul academician Z. În sală mai era academicianul A., membru corespondent, mulţime de profesori, scriitori, poeţi, studenţi, sau chiar gură-cască, aşa cum se obişnuieşte pe la noi. Este de înţeles, de aceea, de ce profesorul C., sufocat de emoţie, a deschis seria discursurilor spunând că nu va vorbi despre carte, că lasă asta în seama colegilor, şi a ţinut un emoţionant speech despre prietenie, acest sentiment atât de rar, nu numai în ziua de azi, dar chiar şi la scară istorică. „În lumea statelor nu există prietenie, doar interese“ a spus el, cu evidentă înţelepciune, la finalul expunerii. A urmat profesorul Co., un jovial, care a spus că nu a citit cartea colegului, dar că ştie pasiunea acestuia pentru subiectul în cauză, încă demult tare, la prima întâlnire la catedră, şi că, dacă ar fi de ales între a trece prin foc sau a spune o vorbă rea despre coleg, cu drag ar alege prima variantă. Spusele sale au emoţionat şi mai mult asistenţa.
A urmat academicianul D., şeful secţiei de profil, care a mărturist că nu a avut timp să citescă lucrarea, doar a răsfoit-o, dându-şi seama de importanţa acesteia. Totuşi, pentru că datoria unui şef de secţie la un asemenea nivel este să fie vigilent, atrage atenţia că parcă e ceva în neregulă cu poza Mausoleului de la Mărăreşti de pe coperta a patra. Într-adevăr, i s-a răspuns, tehnoredactorul de carte a pus poza „în oglindă“, din motive de simetrie, probabil. Observaţia academicianului a înfiorat sala.
A urmat venerabilul academician Z., care a spus de la început că nu a citit cartea, dar că demersuri ca ale profesorului C. sunt de o importanţă cu totul deosebită, fac parte din patrimoniul breslei. Trebuie spus că el a vorbit cel mai frumos. La sfârşitul speech-ului său, după câteva momente de linişte, s-a ridicat din sală scriitorul M.R.I., care a spus că profită de prezenţa în încăpere a doamnei S., directoare de muzeu, să o întrebe unde este piedestalul statuii poetului georgian B. Gabaşvili, şi de ce nu-l pune la dispoziţie. „Gata, încep dezbaterile pe conţinutul cărţii“, şi-au spus unii din sală. Dar doamna S. s-a ridicat intrigată, luată ca din oală, s-a mirat că este interpelată pe o problemă care nu are nici cea mai mică legătură cu evenimentul, dar, totuşI, va răspunde la întrebare, învederând scriitorului că o piesă de muzeu este obiect de inventar şi nu poate fi scoasă oricum din depozit. Scriitorul M.R.I. a făcut o plecăciune, şi-a cerut scuze pentru digresiune, dar a spus că o caută de trei luni pe directoare, fără succes, şI şi-a permis să profite de ocazie.
Academicianul A., membru corespondent, a luat atunci microfonul, spre uşurarea audienţei, care înghiţise cu noduri incidentul. El a spus că nu a citit cartea, dar tocmai a scris şi el una, cumva pe un subiect asemănător, pe care a rezumat-o precipitat în minutele care au urmat. A venit apoi rândul unui asistent al profesorului C., care a spus că nu a citit cartea, dar a fost martor al travaliului scrierii, care a fost impresionant. Acesta a fost ultimul vorbitor.
Deunăzi, l-am întâlnit la librăria „Junimea“ pe amicul nostru Archibald Tănase, care căuta cartea profesorului C. „Ştiţi, ne-a spus el, m-am numărat printre acei gură-cască şi, chiar dacă am urmărit cu atenţie spusele atâtor savanţi, n-am înţeles o iotă despre ce este vorba. Să fie aşa de sofisticat limbajul academicienilor, greu de priceput pentru capetele de rând? Uneori, totuşi, parcă am avut impresia că eram pe facebook, unde fiecare vorbeşte în legea lui. După academicianul A., parcă îmi venea şi mie să spun două vorbe, să întreb dacă nu ştie cineva un oftalmolog bun la Timişoara, pentru un văr de-al doilea, care-i bolnav.“, ne-a mai zis amicul nostru cu o undă de răutate în glas, cam gratuită, după părerea noastră.
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
