O jurnalistă rusă a fost împușcată mortal la o bază militară din Crimeea

vineri, 28 octombrie 2022, 21:20
1 MIN
 O jurnalistă rusă a fost împușcată mortal la o bază militară din Crimeea

Jurnalista rusă Svetlana Babayeva, care lucra pentru un important grup de presă susținut de Kremlin, a murit vineri după ce a fost împușcată accidental pe un poligon de tragere din Crimeea, au declarat oficiali instalați de Rusia și instituții de presă de stat, relatează Reuters.

Svetlana Babayeva era șefa filialei grupului media Rossiya Segodnya din Simferopol din peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.

Agenția de presă RIA Novosti, o filială a Rossiya Segodnya, a raportat că Babayeva a fost ucisă de un glonț rătăcit în timpul antrenamentelor de tragere. Nu a oferit alte detalii.

Personalitățile pro-Kremlin i-au adus un omagiu lui Babayeva în postările pe rețelele de socializare. Serghei Aksionov, guvernatorul rus al Crimeei, a numit moartea ei o pierdere irevocabilă.

„Svetlana a făcut mult pentru a transmite publicului adevărul despre ceea ce se întâmplă în regiunea Herson”, a declarat Vladimir Saldo, șeful pro-rus al Hersonului.

Rusia a anunțat că a anexat Hersonul și alte trei regiuni în urma pseudo-referendumurilor pe care le-a organizat, care sunt considerate false de către Kiev și Occident.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a scris pe pagina sa de Telegram: „Te iubesc foarte mult, Sveta”.

Comentarii