ONU: Prima execuţie prin gazare cu azot programată în SUA poate constitui tortură

miercuri, 17 ianuarie 2024, 14:31
2 MIN
 ONU: Prima execuţie prin gazare cu azot programată în SUA poate constitui tortură

Biroul ONU pentru Drepturile Omului a cerut, marţi, statului american Alabama să oprească prima execuţie planificată luna aceasta a unui prizonier prin gazare cu azot, afirmând că aceasta ar putea constitui tortură şi ar putea încălca angajamentele SUA în temeiul dreptului internaţional.

Kenneth Smith, condamnat pentru o crimă la comandă comisă în 1988, urmează să fie executat în Alabama la 25 ianuarie prin această metodă, în care executorii îi vor lega de faţă o mască conectată la o butelie de azot menită să-l priveze de oxigen. "Suntem foarte îngrijoraţi de faptul că execuţia lui Smith în aceste circumstanţe ar putea încălca interzicerea torturii sau a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, precum şi dreptul său la căi de atac eficiente", a declarat Ravina Shamdasani, purtător de cuvânt al Biroului ONU pentru Drepturile Omului, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.

"Acestea sunt drepturi care sunt prevăzute în două tratate internaţionale privind drepturile omului la care SUA sunt obligate", a adăugat ea. Shamdasani a precizat că apelul lui Smith împotriva execuţiei sale nu a fost încheiat. Ea şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea că protocolul din Alabama nu prevede un sedativ înainte de execuţie – o măsură care, potrivit acesteia, este o recomandare oficială a Asociaţiei Americane de Medicină Veterinară pentru eutanasierea animalelor mari.

Statelor americane le este din ce în ce mai greu să obţină barbituricele folosite în protocoalele de execuţie prin injecţie letală, în parte din cauza unei interdicţii europene care împiedică companiile farmaceutice să vândă medicamente care să fie folosite în execuţii. Ca urmare, unele state au încercat să reînvie metode mai vechi, cum ar fi plutonul de execuţie, în timp ce Alabama, Mississippi şi Oklahoma au introdus noi protocoale bazate pe azot.

Potrivit Amnesty International, Statele Unite au executat 18 persoane în 2022.

 

Comentarii