Opel răsturnat în râpă, pe Bucium. Mașina s-a oprit într-un copac

sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 02:57
1 MIN
 Opel răsturnat în râpă, pe Bucium. Mașina s-a oprit într-un copac

Șoferul, un tânăr de 21 de ani, a pierdut controlul direcţiei într-o curbă şi a ieşit în decor.

Patru pasageri dintr-un autoturism Opel cu numere de Galaţi au ajuns la spital după ce s-au răsturnat într-o râpă, pe Bucium. Accidentul a avut loc ieri, în jurul orei 14, atunci când şoferul autoturismului, în vârstă de numai 21 de ani, în timp ce cobora dealul Bucium, pe DN 24, s-a răsturnat cu maşina pe partea dreaptă a drumului, apoi s-a oprit într-un copac. Toţi pasagerii au scăpat cu viaţă.

Poliţiştii au precizat că au testat alcoolscopic şoferul, iar acesta nu se afla sub influenţa alcoolului. „În urma primelor cercetări, un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 24, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi apoi ar fi părăsit partea carosabilă, iar patru persoane au fost rănite. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Comentarii