Oraşul în care a fost interzis consumul de carne! Localnicii se feresc să gătească cu usturoi sau ceapă

duminică, 07 noiembrie 2021, 12:57
2 MIN
 Oraşul în care a fost interzis consumul de carne! Localnicii se feresc să gătească cu usturoi sau ceapă

Capitala spirituală a Indiei, Varanasi, este unul dintre puţinele locuri din lume în care nu se serveşte carne. Oraşul, unul dintre cele mai vechi din lume, locuit încă din 1.800 î.Hr., îi atrage pe turiştii aflaţi în căutarea unui paradis culinar vegetarian, relatează BBC.

Rakesh Giri, şofer şi povestitor înnăscut, spune că zeul Shiva, distrugătorul universului, este cel care a fondat Varanasi în vremurile de altădată, conform credinţei hinduse. La fel ca majoritatea locuitorilor din Varanasi, Giri este un Shaivit fervent (adept al lui Shiva). Şi, din moment ce adepţii lui Shiva cred că este un zeu vegetarian, el şi majoritatea locuitorilor din Varanasi urmează o dietă strictă sattvică, fără carne.

Într-o ţară în care 80% din populaţie este hindusă şi 20% dintre locuitori sunt vegetarieni, opţiunile fără carne sunt omniprezente în India. Dar ceea ce face ca bucătăria vegetariană din Varanasi să fie atât de interesantă este modul în care specialităţile sale sattvice şi vegetariene sunt direct influenţate de spiritualitate.

Un meniu sattvic se bazează pe principiile ayurvedice şi aderă la cele mai stricte standarde de vegetarianism prescrise de Sanatana dharma, o formă absolută de hinduism. Ca atare, folosirea cepei şi usturoiului la gătit este interzisă, pentru că despre aceste ingrediente se crede că cresc furia, agresivitatea şi anxietatea, printre altele.

„Aproape fiecare gospodărie hindusă din Varanasi are în casă un altar dedicat lui Shiva. Să mănânci carne acasă este de neconceput”, a explicat Abhishek Shukla, un shastri (preot) la faimosul templu Kashi Vishwanath din Varanasi.

„Să mănânci sattvic este o prioritate pentru cei care doresc să dobândească mântuirea, deoarece credem că, în caz contrar, sufletul nostru ar suferi la fel ca cei pe care i-am ucis pentru mâncare. Carnea, ceapa şi usturoiul exacerbează tendinţele tamasice (opusul sattvismului), iar oamenilor le-ar fi greu să se concentreze şi să judece corect”, adaugă Shukla.

În mod tradiţional, multe restaurante din Varanasi au servit carne în trecut pentru a satisface turiştii occidentali şi pelerinii hinduşi non-vegetarieni, iar mâncărurile locale sattvice erau mâncate în principal acasă.

Dar în 2019, guvernul hindu-naţionalist a interzis vânzarea şi consumul de carne pe o rază de 250 de metri lângă templele şi siturile de patrimoniu din Varanasi. Acest lucru a încurajat restaurantele să înceapă să ofere reţete locale vegetariene şi sattvice care au fost transmise din generaţie în generaţie în casele din Varanasi, dar care nu erau disponibile vizitatorilor.

Milioane de oameni vizitau Varanasi în fiecare an înaintea pandemiei, iar guvernul indian a anunţat recent că va începe să elibereze vize călătorilor străini începând cu luna noiembrie, fie că vin pentru iluminare spirituală, fie pentru mâncarea tradiţională.

SURSA: digi24.ro

 

 

Comentarii