Oxigen de la Puşcaşu

marți, 20 august 2019, 01:43
2 MIN
 Oxigen de la Puşcaşu

Patronul hotelului Traian va susţine financiar cinci handbalişti de la Poli

După cum v-am informat, Politehnica Iaşi a reînviat echipa de handbal masculin. Aceasta fusese desfiinţată la începutul anului trecut, pe parcursul sezonului 2017-2018 al Ligii Naţionale, din cauza problemelor financiare. După un an în care nu a jucat în nicio competiţie, Poli va activa în stagiunea 2019-2020 în Seria A a Diviziei A, al doilea eşalon intern. Cum sprijinul oficialităţilor locale acordat echipei va fi zero, iar clubul a anunţat că nu poate asigura decât cazarea sportivilor, susţinerea calendarului competiţional şi prime simbolice, de rezultat, conducătorii echipei au căutat diferiţi sponsori. Asta pentru că în afara studenţilor care alcătuiesc lotul, la echipă au fost cooptaţi şi câţiva sportivi cu experienţă. Spre satisfacţia antrenorului Florin Spiridon, Vasile Puşcaşu, patronul hotelului Traian şi a motelului Bucium, a răspuns pozitiv rugăminţilor tehnicianului. “Eu sunt un mai vechi iubitor şi sponsor al handbalului. Am apreciat mult faptul că unii oameni s-au zbătut pentru ca acest sport care a adus glorie ţării noastre să nu rămână o amintire la Iaşi. De aceea, când mi-au solicitat sprijinul, am răspuns afirmativ rugăminţilor antrenorului şi preşedintelui. Astfel, cinci handbalişti vor fi susţinuţi financiar de mine, trei dintre aceştia mai consistent” a spus omul de afaceri, care a adăugat: “Abia aştept primul meci oficial, sper ca ieşenii care iubesc handbalul să revină lângă echipă, iar gestul meu să fie urmat şi de alţi oameni potenţi din oraş. Sper într-un start bun şi, treptat, îmi doresc ca echipa să se consolideze, să crească şi să reajungă în câţiva ani în elită, acolo unde îşi are locul Iaşul”.

Primul meci oficial al Politehnicii în viitorul sezon va avea loc pe 22 septembrie, la Galaţi, cu echipa locală CSU. După ce va sta în runda a doua, Iaşul va juca acasă, pe 6 octombrie, cu gruparea suceveană CSU. În turul Seriei A, Poli se va mai confrunta cu echipa secundă a CSM Bacău, în deplasare, pe 13 octombrie şi cu Magnum Botoşani, pe 20 octombrie, la Iaşi.

Comentarii