Patru întâlniri de excepţie! Au început înscrierile online la Serile FILIT

miercuri, 18 septembrie 2019, 01:57
2 MIN
 Patru întâlniri de excepţie! Au început înscrierile online la Serile FILIT

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) 2019 va avea şi în acest an patru întâlniri de excepţie cu patru dintre invitaţii cu nume grele din listă.

Acestea vor avea loc în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“, în serile de 3, 4, 5 şi 6 octombrie, intrarea este gratuită, iar Muzeul Naţional al Literaturii Române, Filiala Iaşi, principalii organizatori, au anunţat că înscrierile sunt deschise. Astfel, pe site-ul www.filit-iasi.ro, doritorii pot să intre, să selecteze serile care îi interesează şi să îşi rezerve bilete online.

Organizatorii spun că în fiecare an capacitatea de peste 700 de locuri a sălii a fost depăşită, oamenii adunându-se la intrare în speranţa că vor fi persoane ce nu şi-au ridicat rezervările, fiind şi spectatori care au stat pe treptele de la balcon pentru a putea lua parte la discuţii. Acestea vor fi transmise şi online, pe canalul de Youtube al muzeului.

Astfel, pe 3 octombrie, scriitoarea María Dueñas va discuta cu moderatorul Robert Şerban, vineri 4 octombrie, unul dintre cei mai buni scriitori din SUA, Richard Ford, va discuta cu publicul şi cu scriitorul român Marius Chivu în limba engleză, fiind disponibilă traducere simultană în căşti ce vor fi oferite publicului la intrare, iar Cătălin Sava va modera discuţia cu autorul rus Mihail Şişkin, sâmbătă, 5 octombrie. Aceste trei seri vor avea ca ore de desfăşurare 20.00 – 22.00, în timp ce în ultima zi a FILIT, duminică, 6 octombrie, de la ora 18.00, scriitorul francez Mathias Énard va intra într-un dialog cu cel mai publicat dramaturg român, Matei Vişniec, fiind programată şi decernarea „Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte”.

Comentarii