Patru maşini aproape au fost distruse, iar trei persoane au fost rănite în urma unui carambol

sâmbătă, 04 decembrie 2021, 16:57
1 MIN
 Patru maşini aproape au fost distruse, iar trei persoane au fost rănite în urma unui carambol

Trei persoane au fost rănite şi patru maşini aproape distruse, după ce un microbuz încărcat cu marfă a intrat în plin în trei autoturisme care rulau în faţa lui. Accidentul a avut loc pe drumul european ce străbate localitatea Mănăstirea Doamnei, în apropiere de Baisa.

Toate autoturismele se deplasau pe sensul de mers înspre Suceava. La un moment dat, un autoturism Suzuki a oprit pentru a vira stânga pe o stradă laterală, iar în spatele său au oprit un Volkswagen Passat şi o Dacia Logan. Din spate, microbuzul încărcat cu marfă a izbit din plin Loganul, pe care l-a împins în afara şoselei, dupa care a lovit Passat-ul şi autoturismul Suzuki, pe care l-a proiectat într-un bolovan de pe marginea drumului.

Trei persoane din autoturisme au fost preluate de ambulanţele sosite la faţa locului, traficul în zonă fiind îngreunat timp de mai bine de o oră.

Şoferul dubiţei le-a spus celor de la faţa locului că i-ar fi cedat frânele, însă urmează ca poliţiştii să stabilească dacă viteza acestuia era adaptată la condiţiile de drum. Toate cele patru maşini au fost ridicate de 4 autospecie SOS.

SURSA: monitorulbt.ro

 

 

Comentarii