Patru persoane, între care un bebeluş, transportate la spital în urma unui accident rutier

marți, 21 noiembrie 2023, 19:11
1 MIN
 Patru persoane, între care un bebeluş, transportate la spital în urma unui accident rutier

Patru persoane, între care un bebeluş de nouă luni, au fost transportate la spital, marţi, în urma unui accident produs în localitea Pănet din judeţul Mureş.

Potrivit ISU Mureş, accidedntul a avut loc între două autoturisme, pe strada Principală din localitatea Pănet. Acolo au ajuns două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD C1 – Terapie Intensivă Mobilă, precum şi un echipaj medical din cadrul SAJ Mureş.

Echipajele au constatat că în accident au fost implicate 5 persoane, printre care şi un copil în vârstă de 9 luni, care a fost preluat imediat de ambulanţa SMURD C1. Ceilalti 4 pasageri implicaţi au fost evaluaţi medical de către echipajul B2 SAJ.

Ulterior, bebeluşul a fost transportat la UPU Târgu Mureş. De asemenea, 3 dintre victimele evaluate medical la locul accidentului au fost transportate la UPU Târgu Mureş de către echipajul medical SAJ, pentru investigaţii medicale suplimentare.

Comentarii