Pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva începe pe 7 octombrie: vor fi aduse și moaștele Sfântului Andrei Criteanul, din Grecia
Mitropolia Moldovei și Bucovinei a anunțat joi dimineață programul pentru hramul din acest an care marchează sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Astfel, așa cum „Ziarul de Iași” a anunțat deja în ediția de astăzi, calendarul evenimentelor va începe de sâmbătă dimineață, 7 octombrie, când racla cu moaștele Sfintei, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, vor fi scoase în baldachinul amplasat în curtea interioară.
Și anul acesta continuă tradiția aducerii moaștelor unui alt sfânt, iar reprezentanții Mitropoliei anunță că vor fi scoase la închinare și sfintele moaște ale Sfântului Andrei Criteanul, ce vor fi aduse de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta, Grecia).