Peste 1000 de monede romane de argint, descoperite în Dolj. Cel mai mare tezaur descoperit în ultimii 60 de ani în zonă

miercuri, 26 aprilie 2023, 17:12
1 MIN
 Peste 1000 de monede romane de argint, descoperite în Dolj. Cel mai mare tezaur descoperit în ultimii 60 de ani în zonă

Peste 1000 de monede romane de argint au fost descoperite la sfârșitul săptămânii trecute într-o localitate din Dolj de un posesor autorizat de metale, anunță Agenția de presă Rador, citată de Radio Craiova.

Este cel mai mare tezaur monetar descoperit în ultimii 60 de ani în zonă. La prima vedere, tezaurul ar cuprinde monede din a doua jumătate a secolului al III-lea. Acestea urmează să fie curățate și expertizate, proces care va dura 18 luni. Apoi, monedele vor intra în  patrimoniul Muzeului Olteniei. Cele 1168 de piese de argint, găsite în localitatea Padea, comuna Drănic, devin al doilea tezaur monetar ca mărime care ar ajunge în colecția Muzeului Olteniei.

Cel mai mare tezaur, din punct de vedere al numărului de monede, care a ajuns la instituția de cultură doljeană până în prezent este cel descoperit la Bârca în anul 1962. Peste 1900 de piese au fost descoperite la acea vreme.

 

Comentarii