Peste 150 de sancţiuni pe zi aplicate de Poliţia Rutieră la Iaşi

luni, 13 septembrie 2021, 23:33
1 MIN
 Peste 150 de sancţiuni pe zi aplicate de Poliţia Rutieră la Iaşi

Aproape 1.100 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, pe linie rutieră, de către poliţiştii ieşeni în cursul săptămânii trecute, în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea principalelor cauze de producere a accidentelor rutiere pe drumurile publice din judeţ. 

În urma acţiunilor derulate între 6 şi 12 septembrie, poliţiştii rutieri au aplicat 1.092 de amenzi, dintre care 278 au fost pentru viteză, 15 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, zece pentru neacordarea de prioritate maşinilor, 34 pentru abateri comise de pietoni, 17 pentru depăşiri neregulamentare şi 12 pentru conducerea unor autoturisme sub influenţa băuturilor alcoolice. Oamenii legii au reţinut 131 de permise de conducere, dintre care 39 pentru viteză, 12 pentru alcool, 17 pentru depăşiri neregulamentare, zece pentru neacordarea de prioritate şi 15 pentru neacordarea de prioritate pietonilor. Au fost retrase, în acelaşi timp, 30 de certificate de înmatriculare şi au fost constatate şapte infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, dintre care trei pentru conducerea unor autoturisme sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Comentarii