Plan roşu la Iaşi: Un autocar cu 33 de persoane s-a răsturnat, la Paşcani. 25 de victime – FOTO

sâmbătă, 17 decembrie 2022, 08:30
4 MIN

Un autocar cu 33 de persoane la bord s-a răsturnat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, 25 de persoane fiind transportate la spital. Cincisprezece dintre pasageri sunt adolescenţi.

Potrivit ISU Iaşi, accidentul a avut loc în municipiul Paşcani, unde un autocar cu 33 de persoane, membri ai unui ansamblu folcloric, s-a răsturnat, apelul la 112 indicând că 10 persoane au nevoie de îngrijiri medicale.

Acolo au intervenit trei echipaje de prim-ajutor, unul de terapie intensivă mobilă, două autospeciale pentru victime multiple, o autospecială pentru stingere de apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare grea de la ISU, şase ambulanţe tip B şi două tip C de la SAJ..

”În urma evaluării medicale au fost transportate la spital 25 de persoane, din care 2 persoane la Spitalul de Copii Sf Maria Iaşi. Din totalul persoanelor, 15 aveau vârste cuprinse între 14-17 ani”, a arătat sursa citată. 

Planul Roşu de intervenţie a fost activat la 00:05 şi dezactivat la ora 01:35.

UPDATE: Din primele informatii, o adolescenta a suferit o amputatie totala la bratul stang si partiala la bratul drept. De asemenea, fata a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu pierderea cunostintei.

"Un accident rutier cu victime multiple, a fost anunțat înainte de miezul nopții la dispecerat, e vorba de un autocar cu 33 de persoane, foarte mulți dintre ei adolescenți care s-a răsturnat în municipiul Pașcani. Am activat planul roșu, am trimis 17 mijloace de intervenție, în primul rând Terapie Intensivă SMURD, echipajele de victime multiple, de prim ajutor. Au fost 25 de persoane care au avut nevoie de intervenție medicală. Doi dintre ei doar la locul intervenției, șapte au fost transportați la Iași și 16 la Compartimentul de Primire Urgențe de la Spitalul Municipal Pașcani. Cei mai grav sunt doi adolescenți pe care i-am adus cu Terapia Intensivă Mobilă și ambulanța cu medic la Spitalul de Copii din Iași. Este vorba despre o adolescentă de 15 ani cu amputație totală a unui braț și parțială a celuilalt braț, cu traumatism cranio cerebral și un alt adolescent cu traumatism cranio cerebral cu pierdere de substanță la nivel fronto-parietal care este văzut de către pediatri împreună cu Spitalul de Neurochirurgie. În Urgențe la Spitalul Sf. Spiridon au ajuns trei pacienți. Am decis ca medicul pe care l-am activat pentru coordonarea intervenției conform regulilor de plan roșu să rămână la Pașcani în sprijinul medicului de urgență pe care-l avem acolo care a trebuit să evalueze rapid și să trateze 16, toți cod verde din fericire, conștienți, stabili hemodinamic, dar care aveau nevoie de explorări și de tratament de urgență. Pentru cei mai mulți dintre ei sperăm într-un prognostic favorabil, sperăm același lucru care sunt acum în stare gravă, în sala de operație", a precizat prof. dr. Diana Cimpoesu, medic-sef UPU-SMURD.

UPDATE: Precizările ITM Iaşi:

Un autocar, marca Mercedes, apaținând firmei S.C. ELEGANT GLOB SRL cu sediul în Botoșani efectua un transport de persoane a ansamblului florcloric ”Flori de Măr” aparținând UAT Curtești, jud. Botoșani. Autocarul se deplasa de la Botoșani spre Ialomița. La intrarea în localitatea Pașcani, într-o curbă periculoasă autocarul s-a răsturnat. În autocar se aflau un număr de 33 de persoane, dintre care 25 de persoane (12 minori si 13 adulți) au avut nevoie de îngrijiri medicale. A fost declanșat Planul roșu – care a activat între orele: 00:05 – 01:35.

Au fost transportați la Spitalul municipal de urgență Pașcani, iar 6 pacienți dirijați direct la Iasi:

1. R.V. 56 ani – policontuzionat, traumatism prin strivire mâna stânga – UPU ”Sf Spiridon” Iasi

2. C.S. 16 ani – policontuzionat accident rutier, fractura Col himera stâng, plaga contuza hemifacies stâng – Spitalul Clinic de urgente Copii  ”Sf Maria”  Iasi

3. T.A. 68 ani – policontuzionat accident rutier, hsa, fractura clavicula stânga – UPU ”Sf Spiridon” Iași

4. T.A. 15 ani – politraumatism accident rutier, amputație completa Brat stâng, amputație incompleta Brat drept, tcf – Spitalul Clinic de urgente Copii  ”Sf Maria”  Iasi

5. M.L. 45 ani – policontuzionat accident rutier, traumatism lombar, traumatism mâna STG – UPU ”Sf Spiridon”  Iași

6. M.R. 11 ani – policontuzionat accident rutier, traumatism mâna stânga – Spitalul Clinic de urgente Copii  ”Sf Maria”  Iasi.

La ora actuală nu se mai află la Spitalul Pașcani nici o persoană internată.

La momentul prezentului comunicat au fost solicitate date preliminare de la unitățile spitalicești, de la ISU Iași și Poliția Rutieră. Un inspector de muncă se deplasează la Pașcani pentru a audia angajatorul care a organizat transportul.

Având în vedere că evenimentul rutier produs pe raza localității Pașcani, în care au fost implicate atît de multe victime ale unui ansamblu folcloric întră și sub incidența Legii nr. 319/2006 a Securității și Sănătății în Muncă, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași a numit o Comisie (formată din Inspectori de Muncă SSM) care se va ocupa de cercetarea preliminară a evenimentului, urmând ca ulterior sub directa coordonare a Inspecției Muncii să se efectueze cercetarea accidentului rutier.

 

 

Comentarii