Respins în urmă cu o lună

Planul extinderii Penitenciarului în Copou revine pe masa consilierilor

luni, 27 decembrie 2021, 03:02
4 MIN
 Planul extinderii Penitenciarului în Copou revine pe masa consilierilor

Consilierii locali vor avea de luat o decizie importantă pe final de an. În ultima şedinţă a plenului, de poimâine, extinderea Penitenciarului în Copou va fi din nou pe ordinea de zi, aşa cum „Ziarul de Iaşi” a anticipat încă de luna trecută. Proiectul a fost respins în luna noiembrie, dar, pe 29 decembrie, are şanse să fie aprobat. Luna trecută, liberalii au au pledat în favoarea aprobării extinderii unităţii de detenţie, însă unul dintre consilierii PNL a absentat la vot astfel că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) nu a putut fi aprobat.

Oficialii Penitenciarului: de ce nu poate fi relocată unitatea?

În adresa trimisă către Primăria Iaşi, prin care se cere repunerea pe ordinea de zi a proiectului, oficialii Penitenciarului aduc câteva explicaţii cu privire la un eventual plan de relocare.

„Penitenciarul Iaşi custodiază deţinuţi care sunt la dispoziţia instanţelor de judecată (Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel), oraşul Iaşi având cel mai mare Palat de Justiţie din Moldova, fiind obligatoriu să existe un penitenciar în proximitatea acestuia. Din analiza cauzelor aflate pe rolul instanţelor rezultă faptul că acestea au un număr foarte mare de solicitări cu privinţă la prezentarea persoanelor private de libertate, astfel că ar fi practic imposibilă înfăţişarea acestora la orele solicitate, dacă Penitenciarul Iaşi ar fi relocat”, se precizează în adresă.

În ceea ce priveşte terenul din judeţul Neamţ, transmis de către guvern în proprietatea Penitenciarului Iaşi în anul 2021, reprezentanţii instituţiei spun că acea suprafaţă a fost preluată întrucât unitatea de la Iaşi este „cea mai apropiată unitate care poate gestiona acest teren din punct de vedere administrativ”.

„Sistemul penitenciar a preluat acest teren cu intenţia de a construi penitenciare în fiecare judeţ al Moldovei – Suceava şi Neamţ fiind singurele judeţe fără Penitenciar”, se mai arată în adresă.

În final, oficialii Penitenciarului solicită repunerea pe ordinea de zi a proiectului de PUZ „pentru evitarea blocării sistemului penitenciar şi a noilor sancţiuni asupra Ministerului Justiţiei”.

Totodată, instituţia a invocat un memorandam adoptat de către guvern în 2016 prin care s-a dispus luarea de măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din penitenciare. Prin extinderea unităţii de la Iaşi, ar fi create încăt 600 de locuri de detenţie.

Ce prevede proiectul de PUZ

Penitenciarul deţine un teren cu o suprafaţă de peste 53.000 mp, un perimetru delimitat de străzile Dr. Vicol (la est), Fagului (la sud) şi F. Iacob (la vest). În prezent, 22% din teren este ocupat de construcţii: proiectul urbanistic propune dublarea acestei suprafeţe, fiind vorba în total despre o zonă edificabilă de aproape 24.000 mp. În schimb, vor scădea suprafeţele alocate circulaţiilor şi parcajelor (de la circa 23.000 mp la cca 19.000 mp), precum şi terenul inerbat (de la 19.000 mp la 11.000 mp). Planul Penitenciarului este să se extindă pe terenul liber de construcţii spre str. Fagului în principal cu o clădire (noi pavilioane de detenţie) în formă de „U”. Regimul de înălţime propus este subsol, demisol, parter şi 2 etaje, dar înălţimea maximă ajunge la 20 metri, similară cu cea a unui bloc de locuinţe cu 5-6 niveluri.

În proiect sunt detaliate şi câteva aspecte care ţin de schimbări în traficul din zonă: de exemplu, str. Fagului ar urma să fie lărgită cu o bandă de circulaţie în partea dinspre incinta unităţii. De remarcat că, în anul 2018, prin certificatul de urbanism pe care l-a emis, Primăria a recomandat Penitenciarului să aibă în vedere o relocare a unităţii de detenţie.

„Recomandare: Având în vedere că amplasamentul actual al Penitenciarului Iaşi se află în intravilanul municipiului Iaşi, într-o zonă preponderent de locuire, fiind înconjurat de locuinţe individuale şi cartiere de locuinţe colective precum şi în proximitatea unităţilor de învăţământ universitar, se recomandă mutarea/relocarea acestuia într-o zonă care să corespundă specificului acitivităţii”, se arată în certificatul de urbanism emis de Primărie în septembrie 2018.

În noiembrie 2021, consilierii PNL au anunţat, iniţial, că nu vor vota extinderea unităţii de detenţie în Copou, dar, la ora desfăşurării şedinţei, aceştia s-au răzgândit şi au pledat în favoarea investiţiei. Însă, unul dintre consilierii liberali nu a putut fi prezent la vot astfel că, în cele din urmă, grupul PNL s-a abţinut conştientizând că proiectul nu putea fi aprobat. La şedinţa din 29 decembrie, proiectul ar putea fi aprobat dacă alianţa PNL – PMP, cu sprijinul „votului de aur” al viceprimarului Cezar Baciu (exclus din USR), va da undă verde acestui plan, în condiţiile în care USR şi PSD s-au declarat, anterior, împotriva extinderii Penitenciarului în Copou.

VEDEȚI ȘI:

S-au sucit liberalii ieșeni: au pledat pentru extinderea Penitenciarului din Copou – AICI

Proiect controversat în Copou. Sunteţi sau nu de acord cu extinderea Penitenciarului? – AICI

O sentință șoc: justiția ieșeană obligă Primăria să mărească pușcăria – AICI

Panaramă în Consiliul Local. Poli rămâne fără bani, penitenciarul nu se extinde – AICI

IAŞI: Mutarea Penitenciarului, o afacere de cel puţin 27 milioane de euro – AICI

Un nou penitenciar va fi construit la 130 km de Iaşi – AICI

Comentarii