Podul de Piatră încă nu s-a dărâmat, dar e în mare pericol. Îi știți istoria?

marți, 18 decembrie 2018, 02:57
2 MIN
 Podul de Piatră încă nu s-a dărâmat, dar e în mare pericol. Îi știți istoria?

Direcţia Judeţeană pentru Cultură spune că a avizat până acum două proiecte de consolidare, dar care nu au mai fost puse în practică din lipsă de fonduri. Lipsa banilor este invocată şi de Primărie, care şi-a asumat intervenţii pentru consolidare din fonduri proprii în 2019.

Vechi de două secole, Podul de Piatră îşi arată astăzi „rănile“. Construcţia a fost declarată monument istoric şi este marcată ca atare, deşi blocuri mari de piatră desprinse din balustradă şi din picioarele (pilele) podului zac pe mal şi în apă.

Podul a fost construit la începutul secolului al XIX-lea şi, mai demult, oamenii îl numeau şi „podul lui Ipsilanti“. În apropiere există o stradă care poartă numele domnitorului fanariot Alexandru Ipsilanti, care a domnit în Moldova la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Celălalt Alexandru Ipsilanti, conducătorul mişcării de eliberare a Greciei, Eteria, s-a aflat într-adevăr în Iaşi la începutul secolului al XIX-lea. Totuşi, nu există vreo dovadă că între cei doi Ipsilanti şi Podul de Piatră ar fi vreo legătură.

Vechiul pod a rezistat mai multor războaie, dar şi unui impact serios la mijlocul anilor ’80, când un camion de mare tonaj (Tatra) a ieşit de pe podul nou, a rupt balustrada şi s-a izbit de cel vechi, căzând apoi între ele. Urmele teribilului accident se văd şi astăzi pe latura Podului de Piatră dinspre podul nou. Dacă nici atunci Podul de Piatră nu s-a dărâmat, în schimb, lipsa oricărei intervenţii de conservare, dacă nu şi de restaurare, îşi arată efectele: podul se dezmembrează, la propriu.

De la Direcţia Judeţeană pentru Cultură am aflat că, în ultimii 10 ani, au fost analizate şi avizate două proiecte de restaurare şi consolidare a acestui obiectiv, dar care nu au fost puse în practică din lipsa fondurilor.

Podul se află în administrarea Primăriei Municipiului Iaşi, care ne-a comunicat că are realizată o expertiză a Podului de Piatră, ocazie cu care a fost elaborată şi o documentaţie tehnică de reparare, restaurare şi conservare.

„Cu această documentaţie, s-a încercat identificarea unor surse de finanţare ori guvernamentale, ori nerambursabile, din fonduri europene. Din nefericire, nu am primit niciun răspuns pentru alocarea de fonduri guvernamentale, iar pe fonduri europene nu am identificat nicio axă eligibilă pentru acest obiectiv“, se arată în răspunsul primit de la municipalitatea ieşeană.

Totuşi, în ultimii ani, au fost efectuate unele intervenţii la sistemul de protecţie a bazei pilei cel mai grav afectate, prin consolidare cu elemente din beton. S-au executat şi lucrări de reparaţii ale pavajului şi unele plombe la elevaţiile elementelor de rezistenţă.

„Pentru anul 2019, pe lângă reparaţiile curente, vom efectua o nouă expertiză a podului, precum şi o documentaţie de restaurare şi conservare. Pentru implementarea lor, vom demara investiţia din fonduri proprii, urmând a identifica şi alte surse de finanţare“, se precizează în răspunsul Primăriei.

Comentarii