Poiana Braşov: Un copil de 6 ani a căzut din telescaun. S-a ridicat şi a plecat

miercuri, 12 ianuarie 2022, 17:21
1 MIN
 Poiana Braşov: Un copil de 6 ani a căzut din telescaun. S-a ridicat şi a plecat

Un copil a căzut dintr-un telescaun, miercuri după amiază, în staţiunea Poiana Braşov. Copilul s-a ridicat, nefiind rănit grav, iar salvamontiştii care au intervenit la faţa locului nu l-au mai găsit în locul unde a căzut, ci la staţia de îmbarcare a telescaunului. 

Copilul, în vârstă de 6 ani, a căzut de la 4-5 ani şi va fi trasportat la spital.

Copilul s-ar fi precipitat de la o înălţime de aproximativ 4-5 metri, au mai precizat autorităţile din Braşov.

”Acesta a fost examinat medical la faţa locului, urmând să fie transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a mai precizat sursa citată, explicând că minorul nu are răni vizibile.

Poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Poiana Braşov efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele si împrejurările în care s-a produs incidentul.

 ”Dispeceratul Inspectoratului de Politie Judetean Brasov a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că un copil s-ar fi precipitat de la înălţime, în timp ce se afla într-un telescaun din Staţiunea Poiana Braşov”, transmite, miercuri după-amiază, Poliţia Judeţeană Braşov.

Comentarii