Poveste emoționantă despre mama. O vedeta TV salvată de la moarte la Iași

"Stăteam pe un scăunel și mâncam un măr, după masa de prânz. Mama plecase după apă și eu, cu ochii după ea, am început să plâng. Aveam un an și trei luni și eram la orfelinatul care era pe atunci creșă. Mama a lucrat o viață în același loc, pe aceeași stradă, la același număr, în aceeași clădire. Mai întâi creșă, apoi, cum se spunea pe vremuri caselor de orfani, leagăn de copii.

Am început să plâng atât de tare după mama, că n-am mai înghițit bucata de măr. Mi-a alunecat pe trahee, a ajuns în plămân și-am tăcut. Mama s-a întors să mă liniștească, dar nu mai respiram. Doamna Mihai, asistentă toată viața în același leagăn, a venit în grabă să-mi facă manevrele de prim-ajutor. Am început să respir înfundat, palidă și fără puteri, povestește mama. Cineva a sunat la Municipal, a venit imediat o salvare și-am ajuns în Nord, la Secția de Urgențe.

Fără izbândă, însă. Nicio investigație, nicio manevră, nicio intervenție nu a avut rezultat. Aveam o bucată de măr blocată în plămân și nu puteam să respir normal. Așa că au pregătit o altă ambulanță ca să pot ajunge la un spital mai mare, regional.

Acela a fost un moment de o mobilizare fără seamăn. Când am văzut Tata mută munții al lui Daniel Sandu m-am gândit la întâmplarea asta povestită de mama în buclă, în diferite etape ale vieții mele, și-am plâns. Pentru că Mama și Tata chiar au mutat munții pentru mine.

Am ajuns la Iași, unde o echipă întreagă medicală aștepta ambulanța de la Focșani ca să preia cazul meu. Una din cele mai clare amintiri de copil e de-atunci. Faianța unei rezerve de spital pe care mama se profilează-n înălțimi lângă mine care-i strâng în brațe picioarele. Capul nu-mi trece de nivelul patului. Sunt atât de mică…

Dar, lumea mea e sigură, părinții mei sunt mari, sunt uriași, de fapt, în prima mea poveste de salvare. Și prima mea poveste a fost Albă-ca-Zăpada. Căci, peste amestecul de miracole de care părinții sunt capabili, apare întotdeauna și o vrajă de sus…

Am ajuns la Camera de Urgențe a Spitalului Regional Iași după câteva sute de kilometri de drum, respirând normal. Ambulanța a avut două hopuri: o pană și o groapă. La prima, i-a sărit mamei inima din piept, la a doua mi-a sărit la propriu mărul din plămân… Și așa mi-a rămas numele: Albă-ca-Zăpada.

Mai am și acum niște oameni dragi, pe acasă, care-o întreabă pe mama: ‘Ce mai face Albă-ca-Zăpada?’ A crescut. E în alte povești acum, unele scrise chiar de ea: Cea mai frumoasă noapte. Cea mai frumoasă zi, Băiatul care nu credea în Moș Crăciun. Dar Mama e încă aici și asta e mai presus de orice.

Copiilor pentru care mama și tata nu mai sunt nicăieri le putem spune noi: #SuntAici printr-o donație pe www.departedefrica.ro. Împreuna cu HHC, ar fi ca o vrajă din înălțimi…

Contează mult, să știți. Și poate, într-o zi, din gestul nostru se va așterne o adevărată poveste de salvare și pentru ei…", a scris Liana Alexandru pe Facebook.