Povestea absurdă, de 32 de ani, a retrocedării unui hectar în Galata. Protagonistul a murit, feciorul a fost păcălit. Nu au dat şpagă?

Povestea absurdă a lui Dan V.S. a început în 1991. Părinţii săi deţinuseră 1,09 ha de teren în cadrul fostei moşii Rohr, pe actuala Cale Galata. Terenul îi fusese confiscat în 1962, fiind inclus iniţial într-o cooperativă agricolă de producţie, iar apoi într-o întreprindere agricolă de stat. După 1990, a intrat în patrimoniul fostei SAZPIC SA Miroslava. De îndată ce prima lege a fondului funciar, 18/1991, i-a permis, bătrânul a făcut cerere pentru retrocedarea unei suprafeţe de un hectar. La acea dată, legea permitea retrocedarea a maxim 10 ha din terenurile care făcuseră parte din fostele CAP şi a maxim 1 ha pentru cele ce aparţinuseră unei IAS. Omul revendica exact maximul permis de lege.

Timp de peste 20 de ani, cererea a fost plimbată între diverse instituţii şi între primăriile Miroslava şi Iaşi. Terenul era amplasat la limita dintre cele două localităţi, iar primăriile nu cădeau de acord care dintre ele trebuie să-l retrocedeze. Până la urmă, pe teren au fost puse în posesie alte persoane. Pentru Dan V.S., care preluase de la tatăl său misiunea de a alerga de la o instituţie la alta, nu mai rămăsese decât posibilitatea obţinerii unor despăgubiri. În 2012, dosarul a ajuns la Bucureşti. Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a avut nevoie de 7 ani pentru a se pronunţa.

Conform legii, singurul rol al său era de a calcula despăgubirile, pentru că acordarea lor fusese deja aprobată la nivel local. Totuşi CNCI a emis o decizie de invalidare, cu o motivaţie absurdă. Petentul nu depusese nicio cerere în baza Legii 169/1997 sau 1/2000. Legea 169 a completat legea 18/1991, acordând dreptul foştilor cooperatori să ceară şi terenul care depăşea suprafaţa limită de 10 ha stabilită iniţial. Legea 1/2000 a permis şi retrocedarea unei suprafeţe de până la 10 ha de pădure. Niciuna dintre cele două legi nu era aplicabilă în cazul lui Dan V.S. Tatăl său ceruse doar un hectar de teren agricol. Nici pădure, nici moşii. De altfel, nimeni nu-i ceruse pe parcursul anilor în care dosarul se plimbase între instituţii, să mai depună vreo cerere suplimentară.

Ieşeanul s-a adresat instanţei. În 2020, i s-a dat dreptate, iar CNCI a fost obligată să-i calculeze şi acorde despăgubirile. De această dată, funcţionarii bucureşteni s-au mişcat mai repede. Au înmulţit cifra de 10.000 mp cu 8 euro/mp şi au stabilit un cuantum al despăgubirilor de 80.000 de euro. Acestuia i-au aplicat o reducere de 50%, întrucât nu era vorba de teren din categoria curţi-construcţii, ci teren agricol. Doar că şi această decizie fusese redactată cu picioarele. Funcţionarii luaseră în calcul o valoare de 8 euro/mp întrucât nu reuşiseră să stabilească amplasamentul terenului şi consideraseră din oficiu că ar fi fost vorba de extravilan. Or, dimpotrivă, amplasamentul era menţionat clar în chiar dosarul pe care îl aveau în faţă. O adresă din 2018 a Primăriei ieşene menţiona atât numele străzii, cât şi numărul casei.

Dan V.S. s-a adresat din nou instanţei, dosarul ajungând anul trecut pe rolul Tribunalului. Ieşeanul a depus la dosar şi o expertiză topocadastrală care a identificat clar amplasamentul. Fiind vorba de un teren intravilan, a fost aplicată valoarea de 70 euro/mp din grila notarială. Cu reducerea de 50%, a rezultat o valoare a despăgubirilor de 175.000 euro. Sentinţa nu este încă definitivă, ea fiind supusă controlului de legalitate al Curţii de Apel. La termenul de ieri, dezbaterea cauzei a fost amânată pentru mijlocul lunii viitoare.