Povestea ucraineanului care a aflat din fotografii că familia i-a fost ucisă

Printr-o astfel de dramă a trecut Serhiy care şi-a dat seama că soţia sa şi cei doi copii au fost ucişi în bombardamentele ruşilor după ce a văzut o postare pe Twitter, în care apăreau trupurile neînsufleţite ale celor trei….. Povestea lui a apărut pe prima pagină a New York Times. O redăm căci poate fi povestea noastră, a tuturor, dacă războiul s-ar extinde.

Serhiy a scris şi pe Facebook despre tragedia suferită de familia sa, spunând că încercările prin care a trecut seamănă cu un film de groază.

"Totul e greu de privit atunci când soţia ta iubită zace într-un sac negru pe podea”, a scris el, jurând că va căuta justiţie pentru familia sa: ”M-am întâlnit cu martori ai acestor evenimente. Aceştia mi-au înmânat câteva dintre obiectele personale care au fost lăsate pe stradă lângă cadavre. Voi lupta pentru ei până la capăt. Mă voi asigura că va exista un verdict judecătoresc”.

Războiul care distruge vieţi. Povestea lui Serhiy şi a Tatianei

Serhiy şi Tatiana s-au cunoscut în liceu, dar au devenit un cuplu după câţiva ani, când s-au reîntâlnit pe ringul de dans dintr-un club de noapte ucrainean. Căsătoriţi în 2001, au locuit într-o suburbie a Kievului, într-un apartament cu cei doi copii şi câinii lor, Benz şi Cake. Ea era contabilă, iar el era programator de calculatoare.

Serhiy şi Tatiana Perebyinis aveau o maşină Chevrolet. Împărţeau o casă la ţară cu prietenii, iar doamna Perebyinis iubea grădinăritul şi era pasionată de schi. Tocmai se întorsese dintr-o excursie de schi din Georgia când Putin a adus nenorocirea asupra ţării lor.

Apoi, la sfârşitul lunii trecute, Rusia a invadat Ucraina, iar luptele s-au îndreptat rapid spre Kiev. Nu a trecut mult timp până când obuze de artilerie au lovit cartierul lor. Într-o noapte, un obuz a lovit clădirea lor, determinând-o pe doamna Perebyinis şi pe copii să se mute la subsol. În cele din urmă, deoarece soţul ei era plecat în estul Ucrainei pentru a o îngriji pe mama lui bolnavă, doamna Perebyinis a decis ca era timpul să îşi ia copiii şi să fugă.

Nu au reuşit să ajungă prea departe. Doamna Perebyinis, în vârstă de 43 de ani, şi cei doi copii, Mykyta, de 18 ani, şi Alisa, în vârstă de 9 ani, împreună cu un voluntar al bisericii care îi ajuta, Anatoly Berezhnyi, în vârstă de 26 de ani, au fost ucişi duminică, în timp ce traversau în fugă rămăşiţele de beton ale unui pod avariat din oraşul Irpin, încercând să se evacueze spre Kiev.

Bagajele lor – o valiză cu rotile albastră, o valiză gri şi câteva rucsacuri – au fost împrăştiate lângă corpurile lor, împreună cu cuşca verde pentru un câine mic care lătra.

Erau patru persoane dintre cei mulţi care au încercat să traverseze acel pod la sfârşitul săptămânii trecute, dar moartea lor a avut ecou dincolo de suburbia lor ucraineană. O fotografie a familiei şi a domnului Berezhnyi care zac însângeraţi şi nemişcaţi, făcută de un fotograf al New York Times, Lynsey Addario, surpinde esenţa măcelulului comis fără discernământ de armata rusă invadatoare, care a vizat tot mai mult zonele civile puternic populate.

Viaţa familiei şi ultimele lor ore au fost descrise într-un interviu de domnul Perebyinis şi de naşa lor, Polina Nedava. Domnul Perebyinis, în vârstă tot de 43 de ani, a declarat că a aflat de moartea familiei sale de pe Twitter, din postări ale ucrainenilor.

Izbucnind în lacrimi, pe care nu a reuşit să şi le reţină, dl Perebyinis a afirmat că i-a spus soţiei sale, în noaptea dinaintea morţii acesteia, că îi pare rău că nu a fost alături de ea.

"I-am spus: 'Iartă-mă că nu am putut să te apăr'", a spus el. "Am încercat să am grijă de o persoană, iar asta a însemnat că nu te pot proteja".

"Ea a spus: 'Nu-ţi face griji, voi ieşi'."

În trecutm familia Perebyinis mai fusese obligată deja o dată să se strămute pe motiv de război, în 2014, când locuiau în Doneţk, în estul ţării, iar Rusia a provocat o revoltă a separatiştilor. S-au mutat la Kiev pentru a scăpa de lupte şi au început să-şi reconstruiască viaţa. Când tancurile ruseşti au năvălit peste Ucraina luna trecută, nu le-a venit să creadă ce se întâmplă din nou, a spus dl Perebyinis.

Angajatorul dnei Perebyinis, SE Ranking, o companie de software cu birouri în California şi Londra, şi-a încurajat angajaţii să părăsească Ucraina imediat ce au început luptele. Acesta închiriase chiar şi camere pentru ei în Polonia, a spus dl Perebyinis. Dar soţia sa şi-a amânat plecarea din cauza incertitudinii privind modul de evacuare a mamei sale, care suferă de Alzheimer.

O colegă de serviciu, Anastasia Avetysian, a declarat că SE Ranking a pus la dispoziţie fonduri de urgenţă pentru ca angajaţii să poată fi evacuaţi şi că doamna Perebyinis, în calitate de contabil şef în Ucraina, a fost ocupată în ultimele zile cu distribuirea acestora.

"Am fost cu toţii în contact cu ea", a declarat dna Avetysian într-un interviu telefonic. "Chiar şi atunci când era ascunsă în subsol, era optimistă şi glumea în discuţiile noastre de grup că acum compania va trebui să facă o operaţiune specială pentru a-i scoate, ca în 'Salvarea soldatului Ryan'".

Dar în spatele glumelor a fost o perioadă de aşteptare şi de îngrijorare intensă, a spus dl Perebyinis. Fiul său, Mykyta, a început să doarmă în timpul zilei şi să stea treaz toată noaptea, veghind asupra mamei şi surorii sale. Când se auzeau zgomote de focuri, el le trezea şi toţi trei se mutau pe un coridor, departe de ferestre. "Fiul meu era foarte stresat", a declarat domnul Perebyinis.

Sâmbăta trecută, după două zile petrecute în subsol, au făcut o primă încercare de evacuare. Dar, în timp ce se pregăteau de plecare cu autoturismul, un tanc a trecut pe strad[ şi au decis să aştepte.

A doua zi s-au trezit şi s-au pus în mişcare în jurul orei 7 dimineaţa. Tatiana Perebyinis a discutat planul în cele mai mici detalii cu soţul ei. Ea şi cei doi copii, împreună cu mama şi tatăl ei, care locuiau în apropiere, urmau să se alăture unui grup de la biserică şi să încerce să plece spre Kiev, iar de acolo să ajungă într-un loc sigur.

Au condus cât de departe au putut în Irpin, dar apoi doamna Perebyinis a fost nevoită să abandoneze autoturismul. Au pornit pe jos spre un pod avariat peste râul Irpin.

Pentru a scăpa, au fost nevoiţi să traverseze aproximativ o sută de metri de stradă expusă pe o parte a podului. În timp ce forţele ruseşti trăgeau focuri de armă în zonă, mulţi au încercat să se adăpostească în spatele unui zid de cărămidă.

Domnul Berezhnyis, voluntar de la biserică, care îşi evacuase anterior propria familie, dar se întorsese pentru a-i ajuta pe ceilalţi, se afla cu doamna Perebyinis şi copiii ei când au început să se grăbească să treacă în cealaltă parte.

Pe parcursul nopţii, domnul Perebyinis a încercat să monitorizeze locaţia soţiei sale folosind o aplicaţie de localizare de pe telefoanele lor. Dar aceasta nu arăta nimic: familia se afla într-un subsol, fără semnal de telefonie mobilă.

În zori, el a văzut un ping la adresa lor de acasă. Dar nimic nu arăta că se mişcau. Acoperirea telefoanelor mobile devenise prea instabilă în oraş.

Următorul ping al unei locaţii pe telefonul domnului Perebyinis a venit în jurul orei 10, duminică dimineaţa – la Spitalul Clinic nr. 7 din Kiev. Ceva mersese prost.

A sunat la numărul soţiei sale, dar nu răspundea nimeni. A sunat la numerele de telefon ale copiilor săi, cu acelaşi rezultat.

Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, a văzut o postare pe Twitter care spunea că o familie fusese ucisă într-o lovitură de mortier pe ruta de evacuare din Irpin. La scurt timp după aceea, a apărut o altă postare pe Twitter, cu o fotografie. "Am recunoscut bagajul şi aşa am ştiut", a spus el.

Când a lovit obuzul, familia şi domnul Berezhnyi se aflau la aproximativ 12 metri de craterul lăsat de mortier. Nu au avut nicio şansă. Explozia a trimis sute de schije metalice zimţate de şrapnel. Trupurile lor s-au prăbuşit pe strada noroioasă de lângă un monument dedicat morţilor din al Doilea Război Mondial din Irpin. Pe o placă de pe monument se putea citi: "Veşnică amintire celor căzuţi pentru patrie în Marele Război Patriotic".

Părinţii doamnei Perebyinis, care se aflau în spatele ei şi al copiilor, nu au fost răniţi. Ei stau acum cu doamna Nedava, naşa lor. A doua zi, o furtună de zăpadă s-a abătut asupra Kievului. Valizele, dintre care una fusese deschisă de explozie sau deschisă ulterior de trecători, zăceau acoperite de zăpadă pe stradă, alături de petele de sânge. În ea se aflau doar haine: un maiou roz de copil, pantaloni de trening, şosete galbene şi albastre de copil, aparent pentru Alisa.

Când i s-a cerut să o descrie pe soţia sa, domnul Perebyinis s-a prăbuşit pe scaun. Doamna Nedava a explicat ca Tatiana era o persoană veselă care glumea adesea şi înveselea o cameră.

Domnul Perebyinis a adăugat: "De-a lungul lungii casnicii am renovat trei apartamente şi nu ne-am certat nici măcar o dată".

Domnul Berezhnyi şi-a mutat soţia în vestul Ucrainei, dar s-a întors în Irpin pentru a ajuta la evacuarea organizată de Biserica Biblică din Irpin, a declarat pastorul, Mykola Romaniuk, într-un interviu telefonic.

Când a început atacul cu mortiere, cu obuze care au căzut mai întâi la câteva sute de metri distanţă, domnul Romaniuk a spus că alţi voluntari ai bisericii l-au văzut pe domnul Berezhnyi alergând să o ajute pe doamna Perebyinis. "I-a luat valiza şi au început să fugă", a spus el.

La mijlocul lunii februarie, înainte de începerea războiului, domnul Perebyinis a călătorit în oraşul său natal, Doneţk, în estul Ucrainei controlat de rebeli, pentru a avea grijă de mama sa, care era bolnavă de Covid-19. După ce au început ostilităţile, punctul de trecere s-a închis, iar dl Perebyinis a rămas blocat în est.

Pentru a se întoarce la Kiev din estul Ucrainei, controlat de separatişti, după moartea familiei sale, dl Perebyinis a călătorit în Rusia şi a zburat până în oraşul Kaliningrad, pentru a trece o frontieră terestră în Polonia. La graniţa dintre Rusia şi Polonia, a spus el, gărzile ruseşti l-au interogat, i-au luat amprentele digitale şi păreau pregătite să îl aresteze din motive neclare, dar în cele din urmă i s-a permis să călătorească mai departe.

El le-a spus: "Întreaga mea familie a murit în ceea ce voi numiţi o operaţiune specială şi noi numim război. Puteţi face ce vreţi cu mine. Nu mai am nimic de pierdut''.