Premieră la Opera ieşeană, în această seară

miercuri, 23 iunie 2021, 01:50
1 MIN
 Premieră la Opera ieşeană, în această seară

Opera Naţională Română din Iaşi a pregătit o nouă premieră, astăzi urmâmd să se joace spectacolul „Don Pasquale”, de Gaetano Donizetti. Conducerea instituţiei, alături de artişti ai Operei, au susţinut ieri o conferinţă de presă în care au vorbit despre reprezentaţia de astăzi şi ceea ce aduce inedit aceasta, dar a anunţat şi două numiri în funcţiile de asistenţi coregrafi, Vlad Mărculescu fiind una dintre persoanele care vor ocupa această funcţie. 

Astfel, Daniel Şandru, manager interimar al Operei, alături de tenorul Andrei Fermeşanu, coordonator artistic, dirijorul David Crescenzi, regizorul Victor Zaharia şi soprana Cristina Grigoraş au vorbit despre spectacol, dar şi despre activitatea instituţiei în perioada următoare. „Anunţăm un spectacol care nu s-a mai jucat de 15 ani la Opera din Iaşi, Don Pasquale”, a precizat Daniel Şandru în debutul întâlnirii, oferind apoi cuvântul celor care au participat la realizarea spectacolului. Totodată, managerul a mai menţionat că ieri, la propunerea coordonatoarei compartimentului de balet, Cristina Todi, au fost numiţi în funcţiile de asistenţi coregrafi prim solistul Operei, Vlad Mărculescu, dar şi o fostă balerină a Operei ieşene, Mona Moldovanu.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii