Numai că, la fel de frecvent, în practică apar situații când termenul de prescripție – intervalul de timp scurs de la data producerii prejudiciilor – era expirat la momentul demarării măsurilor pentru recuperarea lor sau chiar anterior acțiunilor de control audit prin care s-a constatat existența acestora. Amintim că termenul general de prescripție este de trei ani, iar în materie fiscală se întinde până la cinci ani. A acționa contra debitorului, oricare ar fi acesta, după scurgerea unui termen de acest fel, nu înseamnă decât ratarea certă a recuperării vreunei sume bănești, fie aceasta chiar și realmente datorată. Poate cu excepția cazului când debitorul, din motive greu explicabile, acceptă să mai facă vreo plată după momentul când nu i s-ar mai putea lua nici măcar boii de la bicicletă.

Totuși, dacă deși prescripția este incidentă, nimic nu-l poate împiedica pe creditor (entitatea auditată de ISA) să încerce marea cu degetul, adică să meargă pe o cale sau alta cu intenția recuperării vreunor sume – stabilite (ori nu) de Curtea de Conturi în temeiul art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992 republicată. Oricum, luând în considerare opiniile mai multor specialiști, ”este contestabilă susținerea că poate fi emis un act administrativ prin care Curtea de Conturi să constate existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, astfel încât în urma comunicării acestei stări de fapt conducerii entității publice auditate, acesteia să îi incumbe obligația stabilirii întinderii prejudiciului și dispunerii măsurilor pentru recuperarea acestuia, deși în raportul juridic respectiv s-a împlinit termenul legal de prescripție corespunzător.” (https://inm-lex.ro/wp-content/uploads/2022/06/Minuta-intalnirii_5-6-mai-2022_Cluj_site.pdf).

Apoi, ”odată împlinit termenul prescripției extinctive, demersul conducerii entității auditate pentru recuperarea prejudiciului pretins va fi sortit eșecului, fie prin respingerea acțiunii civile exercitate, fie prin anularea actului administrativ unilateral emis, odată cu invocarea prescripției de către persoana interesată”. Altfel spus, un demers a cărui infirmare este previzibilă nu poate corespunde principiilor de eficiență, economicitate și eficacitate, cu atât mai mult cu cât poate genera prejudicii suplimentare entității publice auditate, precum cheltuielile de judecată sau alocarea de resurse umane și financiare.” (Idem.). Cu toate eforturile noastre de a găsi argumente că după expirarea termenului de prescripție extinctivă, eventuala constatare a abaterii de la legalitate va mai permite recuperarea prejudiciului, rămânem în situația de a nu putea demonstra mare lucru.

Mai mult, se adaugă aici ”un viciu de legalitate potențial cu privire la actul administrativ unilateral emis de Curtea de Conturi în temeiul art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992 republicată sub aspectul constatării unei abateri de la legalitate și regularitate cu consecința obligației impuse conducerii entității auditate de a stabili întinderea prejudiciului și a dispune măsuri pentru recuperarea acestuia atunci când în raportul juridic auditat s-a împlinit termenul legal de prescripție.” (https://inm-lex.ro/wp-content/uploads/2022/06/Minuta-intalnirii_5-6-mai-2022_Cluj_site.pdf).

De aceea, apreciem că nici pe departe nu este recomandabilă emiterea unui act administrativ prin care ISA să constate existența unor abateri de la legalitate care au determinat producerea unor prejudicii, astfel încât în urma comunicării acestei stări de fapt conducerii entității publice auditate, acesteia să îi incumbe obligația stabilirii întinderii prejudiciului și dispunerii măsurilor pentru recuperarea acestuia, deși în raportul juridic respectiv s-a împlinit termenul legal de prescripție corespunzător.

Argumentul: odată împlinit termenul prescripției extinctive, demersul conducerii entității auditate pentru recuperarea prejudiciului pretins va fi sortit eșecului, fie prin respingerea acțiunii civile exercitate, fie prin anularea actului administrativ unilateral emis, odată cu invocarea prescripției de către persoana interesat. Cu alte cuvinte, o încercare a cărei infirmare este previzibilă este cu totul străină principiilor ”3E” (eficiență, economicitate și eficacitate), cu atât mai mult cu cât este menită să determine prejudicii suplimentare entității publice auditate – cheltuieli de judecată, alocarea de noi resurse umane și financiare etc.