Primarul pro-rus din Chişinău îşi finanţează proiectele din banii bucureştenilor

marți, 19 aprilie 2022, 10:56
2 MIN
 Primarul pro-rus din Chişinău îşi finanţează proiectele din banii bucureştenilor

Primăria sectorului 2 al Capitalei a donat Primăriei Chişinău aproximativ 1 milion de lei (circa 200.000 de euro) pentru renovarea unui imobil destinat Centrului Municipal pentru Tineret. Iniţiativa ar fi lăudabilă dacă Ion Ceban, actualul primar al Chişinăului, nu ar fi un politician pro-rus, care „a uitat” să taxeze public invadarea Ucrainei de către forţele militare ale Moscovei. 

Ceban a fost ales primar din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), o unealtă politică a Rusiei peste Prut, care l-a susţinut pe Igor Dodon la prezidenţiale, împotriva Maiei Sandu.

Această anomalie a fost semnalată pe Facebook de către consultantul politic, Cristian Hriţuc, bun cunoscător al realităţilor politice din Republica Moldova.

„Primarul sectorului 2, Radu Mihaiu, s-a gândit să finanţeze primăria pro-rusului Ion Ceban cu 1 milion de lei, circa 200.000 euro. Informaţia privind suma o am din Chişinău. În România, pe site-ul primăriei nu am găsit suma care se alocă Chişinăului.

Primarul USR probabil habar nu are în ce scop va folosi banii Ceban. El ştie că banii vor fi folosiţi pentru Centrul de Tineret. Doar că, mai exact, banii se vor duce la Centrul de Tineret unde se strâng tinerii din PSRM să socializeze.

Nu ştiu câte centre de tineret sunt în Sectorul 2, cât a finanţat primarul Mihaiu activitatea de acest gen în Bucureşti, dar ştiu sigur că, pe banii contribuabililor români, este ajutat un primar pro-rus, care nu a scos un cuvânt împotriva agresiunii ruse din Ucraina şi care are sforile la Moscova.

Ion Ceban poate să îşi mai treacă în palmares un <<primar român fraierit>>, iar atunci când va candida la preşedinţia R. Moldova, să scoată toate aceste informaţii şi să se prezinte drept omul acceptat de România.

Ion Ceban este <<noua cale>> aleasă de Moscova în R. Moldova, după ce ruşii s-au prins că nu mai merge cu vechea strategie. Poate înţelege asta si primarul USR şi mai ales poate înţelege că, în plan extern, el reprezintă şi Statul român.

Citiţi materialul integral pe newsweek.ro

 

Comentarii