Declaraţie de presă (P)

Prof. univ. dr. Dumitru OPREA: Antreprenorii români inovează și acționează pentru salvarea oamenilor! (P)

miercuri, 01 aprilie 2020, 11:15
2 MIN
 Prof. univ. dr. Dumitru OPREA: Antreprenorii români inovează și acționează pentru salvarea oamenilor! (P)

Luni, președintele României, Klaus Iohannis, a făcut un apel către mediul de afaceri, prin care îndeamnă antreprenorii români să contribuie, în continuare, la depășirea actualei situații medicale din țară. Să fie un partener important pentru statul român, așa cum au făcut-o de fiecare dată.

Echipamentele medicale de protecție sunt esențiale pentru apărarea cadrelor medicale ce luptă în linia I cu coronavirusul. Nu ne permite să-i pierdem pe acești „soldați în halate albe“. În primul rînd, ei trebuie să fie protejați.

De asemenea, ventilatoarele mecanice sunt esențiale pentru salvarea pacienților care ajung în stare critică. Fiecare viață salvată contează. SUA au făcut o strategie națională din producerea acestor aparate.

Și România poate rezolva această criză. Antreprenorii români au deja capacitatea de a produce măști, mănuși sau combinezoane de protecție. Luni, o companie românească a început producția de măști, cu o capacitate de până la 500.000 pe zi. O altă firmă produce viziere de protecție, cu imprimante 3D. Printr-o inițiativă privată, cu ajutorul unor ingineri, medici și studenți din Timișoara, a fost proiectat un ventilator mecanic, care va fi supus testelor de omologare.

Chiar și elevii din echipa de robotică a Colegiului Național „Ion Luca Caragiale“ din Ploiești au realizat, pe cont propriu, primele viziere care să-i protejeze pe medici.

Știm cu toții că salvarea nu vine decât prin noi. Toată lumea e în flăcări și nu putem sta pasivi ca incendiul să fie stins de cineva din afară. Suntem în mijloc și nu putem să ne salvăm decât din interior.

E vremea acțiunii.

Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Deputat PNL

Comentarii