Profilul neo-activistului american

Şi am găsit! Totuşi, n-aveam cum să nu găsesc, că de aia se cheamă presă premium. Vorbesc acum de cotidianul Die Welt (la SZ încă n-am ajuns), în care cel mai interesant (şi, din păcate, şi mai actual decât acum un an…) mi s-a părut interviul realizat de Mara Delius cu Mark Lilla, politolog şi profesor (Istoria ideilor) la Columbia University. Interesant este că în ziar titlul e dat de un citat din Lilla – „Noul activist se interesează pentru gesturi virtuoase”, pe net însă (unde nu poţi citi decât introducerea, dacă nu te abonezi…) e niţel mai „misterios”: Wofür sich der neue Typ Aktivist interessiert (Pentru ce se interesează noul tip de activist). De, dacă ai dat 2,80 Euro pe ediţia print, titlurile nu mai trebuie să fie catchy (cele din interior), pe când pe net da, nu-i aşa? Altfel nu dai click şi altfel nu-ţi dă ghes să plăteşti abonament de acces la ediţia online (min. 9,99 euro/lună, accesul premium costând 19,99…)!

În fine, interviul a fost prilejuit de scrisoarea deschisă semnată de 150 de intelectuali, scriitori (printre ei, J.K. Rowling şi Margaret Atwood), jurnalişti şi oameni de ştiinţă americani (Mark Lilla fiind cosemnatar), în care aceştia atrăgeau atenţia asupra faptului că „nervul vital al unei societăţi libere”, adică liberul schimb de idei, s-ar îngusta, libertatea de opinie ar fi pusă în pericol de fenomenul Cancel Culture, care, prin moralismu-i orb, ar produce un climat intolerant, în special în SUA.

În deschiderea interviului, Lilla descrie baza evoluţiei actuale ca având rădăcini în ceva „sută la sută american”, anume în moştenirea puritan-protestantă. „Noi americanii”, spune el, „ne gândim cu totul altfel la reforme precum o faceţi voi în Europa, cu diferienţerea între stânga şi dreapta. Americanii gândesc moral – adică ei nu doar gândesc în categorii morale ori dacă rezultatul unei acţiuni este moral, ci ei iau mereu în calcul şi moralitatea unui individ de a-i pocăi pe alţii – întru confesarea păcatelor lor şi mărturisirea unei noi evanghelii. Pentru mine, ziua de azi îmi arată o întoarcere în secolul 19. Societatea americană s-a întors la sfârşitul secolului 20 în secolul 19 – gândiţi-vă la noua clasă a plutocraţilor, la populiştii corupţi, fanatismul moral-religios şi la presiunea care apasă pe gânditori şi pe artişti de-a se comporta conform. Şi avem acelaşi spirit însetat de cenzură, care se opune cu duşmănie gândirii libere şi artei”,

Încă din a doua întrebare (axată pe diferenţele generaţioniste), putem deduce care-i punctul de pornire al noului activist american (îndeobşte tânăr): are tendinţa, este citat Lilla, de-a dizolva „chestiuni politice complexe într-o certitudine morală orbitoare”. În continuare, acesta vede în tendinţa „de-a se folosi de gesturi simbolice ca un  mecanism de virtue signaling”, deci de-a semnaliza virtute, tot o foarte veche practică americană. „Ne ocupăm de chestiuni morale în loc de cele care ar cere gândire practică.”

Cerându-i-se un exemplu, Lilla prezintă situaţia din cartierele sărace (şi preponderent locuite de afro-americani, unde munca poliţiei e foarte complicată, necesitând abordări elaborate şi nuanţate pentru a putea ajuta comunităţile de acolo cumva. „Doar că de-ndată ce discuţi despre astfel de detalii, ochii activiştilor devin sticloşi şi pur şi simplu nu mai sunt interesaţi.”

În chestiunea reformării poliţiei, Lilla a constatat aceeaşi reacţie: „Noul tip de activist nu-i interesat de vreo reformare – pe el îl interesează gesturile virtuoase şi în rest teatrul din stradă”.

Rugat să schiţeze portretul acestui nou activist, Lilla arată că ceva s-a schimbat în mod cert: „Pe vremuri, activismul era legat de muncă. Din simplul motiv că era greu să intri în contact cu oamenii. Mulţi tineri de azi cred că a da click pe ‹Trimite› e un act politic. Dar nu-i. Aceşti oameni trăiesc într-o lume a gesturilor simbolice şi a limbajului simbolic, care nu au multe de-a face cu realitatea socială”.

Întrebat ce înţelege prin limbaj simbolic, Lilla vorbeşte de fixarea pe noţiuni sau întrebarea dacă se folosesc pronumele corecte, dacă ştii care iniţiale ce grupuri reprezintă. Concluzia: „Se urmăreşte schimbarea limbii noastră în aşa fel, încât să se potrivească cu imaginea lor despre lume”.

Mai ştim noi pe unii care exact la fel au făcut – şi lumea a avut de tras aproape un secol de pe urma urmărilor cauzate. Mai e nevoie să-i numesc?

Michael Astner este poet, traducător şi publicist