Protestul de la CFR ia amploare. Niciun tren nu mai pleacă din Gara de Nord

luni, 20 decembrie 2021, 12:39
2 MIN
 Protestul de la CFR ia amploare. Niciun tren nu mai pleacă din Gara de Nord

Grevă spontană CFR. La scurt timp după întâlnirea ministrului Grindeanu cu sindicaliştii, prin sistemul de difuzare din Gara de Nord s-a anunţat că niciun tren nu mai pleacă, pasagerii putând cere banii înapoi pe biletele cumpărate.

Toate trenurile care ar fi trebuit să sosească în Gara de Nord din Bucureşti au întârzieri, iar călătorii aflaţi în gară au fost anunţaţi că îşi vor primi banii înapoi.

Sindicaliştii CFR au anunţat încă de vineri că “vor proroga” circulaţia trenurilor dacă guvernul le prorogă creşterea de salarii şi au cerut o întâlnire luni dimineaţa cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

În această dimineaţă au oprit lucrul de la ora 8 angajaţii care repară locomotivele, iar de la ora 11 au existat informaţii privind faptul că şi impiegaţii de mişcare ar fi oprit lucrul şi, implicit şi circulaţia trenurilor.

Printre primii care au încetat activitatea sunt cei de la Regionala Iaşi, angajaţii companiei de infrastructură protestând în staţiile Iaşi, Suceava şi Bacău, potrivit unor postări pe grupurile de Facebook.

După discuţiile cu sindicaliştii, ministrul Grindeanu nu a fost foarte clar în privinţa unei înţelegeri privind evitarea opririi trenurilor:

“Am avut în aceasta dimineaţa întâlniri cu managerii companiilor din CFR, în situaţia în care nişte domni înaintea mea au promis foarte multe lucruri, statutul feroviarilor, mărirea salariilor, facilităţi de la 1 ianuarie. Pe de alta parte tot acea guvernare spunea ca infrastructura fervoiară trebuie sa dispară. În discuţiile pe care le-am avut, le-am spus o realitate. Este o realitate economica neplăcută sau nesustenabilă. Statul roman s-a angajat prin PNRR în 2022 să eficientizeze aceste companii. Sunt dispus la dialog, dar voi avea ca şi coordonate sustenabilitatea economica şi jaloanele pe care trebuie să le îndeplinim în 2022. Împreună cu managerii si liderii de sindicat trebuie sa găsim soluţii ca veniturile sa crească. Dialogul continua si dupa şedinţa de guvern”.

Aflați amănunte de pe adevarul.ro.

Comentarii