Rata deceselor cauzate de arme de foc în Statele Unite a crescut cu 35% în 2020

miercuri, 11 mai 2022, 18:10
1 MIN
 Rata deceselor cauzate de arme de foc în Statele Unite a crescut cu 35% în 2020

Rata deceselor cauzate de arme de foc în Statele Unite ale Americii a crescut cu 35% în 2020, ajungând la cel mai înalt nivel din 1994, potrivit unui raport publicat marţi de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA.

În general, membrii comunităţii afro-americane aveau un risc de patru ori mai mare să fie ucişi cu o armă de foc faţă de restul populaţiei şi de 12 ori mai mare decât o persoană albă, conform datelor CDC.

Totodată, s-a remarcat o legătură între creşterea violenţei cu arme de foc şi pandemia de coronavirus, ultimul raport FBI din 2021 arătând că omuciderile prin împuşcare au crescut cu 30%.

Potrivit raportului CDC, rata omuciderilor cauzate de arme de foc se situează la cel mai înalt nivel din ultimii 26 de ani, remarcându-se, de asemenea, disparităţi pe bază pe rasă, etnie şi nivelul de sărăcie.

Rata deceselor cauzate de arme de foc, măsurată la 100.000 de persoane, a crescut de la 4,6 în 2019 la 6,1 în 2020, se arată în raport, existând o puternică corelaţie cu nivelul de sărăcie.

Sinuciderile cu arme de foc, măsurate separat, au totalizat 24.245 de cazuri în 2020. Rata de 8,1 sinucideri cu arme de foc la 100.000 de persoane a suferit mici modificări, de la 7,9 în 2019.

 

Comentarii