Război între taximetriști și Bolt, în Botoșani. Se amenință și își plasează unii altora curse false

joi, 22 septembrie 2022, 16:10
2 MIN
 Război între taximetriști și Bolt, în Botoșani. Se amenință și își plasează unii altora curse false

Apariția Bolt la Botoșani a primelor 10 mașini a provocat și apariția unui dosar în justiție, după ce taximetriștii au început să le plaseze comenzi false, relatează Botoșăneanul.

Șicanele au continuat și s-a ajuns chiar la amenințări. „Sesizările au fost depuse de persoane care efectuează transport de persoane în cadrul unei companii ce oferă astfel de servicii și  făceau referire la presupuse amenințări venite din partea unor persoane care oferă servicii similare, în regim taxi. Amenințările ar fi fost adresate pe fondul unor stări conflictuale privind activitatea profesională a celor implicați. Cercetările au fost finalizare, iar dosarele au fost înaintate cu soluție procedurală, către unitatea de parchet competentă”, informează Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani

Ulterior, părțile s-au împăcat și și-au retras plângerile, însă situația nu s-a ameliorat între șoferi.

„Starea asta de nemulțumire în rândul celor care vând servicii de taximetrie vizavi de cei care practică transport alternativ de ride-sharing s-a declanșat la nivel național, în toată România, când au început să apară în fiecare județ. În locurile unde au apărut ei, au apărut și altercațiile”, explică Iulian Bauer, președinte Camera Taximetriștilor Botoșani.

El spune că principala cauză ține de legislație, pentru că la transportul alternativ condițiile de a intra pe piață pentru transport persoane sunt mult mai ușoare decât la serviciile de taximetrie.

În plus, șoferii de pe ride-sharing nu trebuie să prezinte un aviz medical, ci pot funcționa doar cu adeverință de la medicul de familie. De asemenea, nu au nevoie de aviz psihologic în centre agreate de Ministerul Transporturilor și nici nu sunt obligați să efectueze ITP la 6 luni.

Mai mult, sunt acuzați că ar prelua din clienții taximetriștilor sau că staționează în stațiile dedicate acestora.

 

Comentarii