Record de donatori de sânge în centrele din țară de când valoarea unui tichet s-a mărit de 4 ori. Au început să se facă programări

luni, 08 ianuarie 2024, 13:53
1 MIN
 Record de donatori de sânge în centrele din țară de când valoarea unui tichet s-a mărit de 4 ori. Au început să se facă programări

Majorarea de la 1 ianuarie a tichetelor pentru cei care donează sânge, de la 67 lei la 280 de lei, a adus un val de donatori în centrele din țară.

 Față de anul trecut, numărul celor care vor să doneze sânge a crescut chiar și de 10 ori, în unele orașe din țară. Întrucât stocurile de sânge au ajuns să depășească necesitatea din spitale, unele centrel de transfuzie sanguină anunță că donatorii vor fi amânați. Dacă în anii trecuți, la începutul lunii ianuarie,  la Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița se prezentau cel mult 5 persoane/zi, anul acesta numărul donatorilor a crescut de aproape 10 ori. "Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când am avut maxim 5 donatori pe zi, anul acesta e plin la noi. De obicei, la început de an, lumea nu prea vine la centru. În medie, într-o zi normală, avem în jur de 15 donatori într-o zi. În 2024, în schimb, am avut câte 40-50 de donatori pe zi", a explicat, pentru Bistriteanul.ro, Adina Beudean, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bistrița. Tocmai de aceea, instituia medicală a decis ca în zilele de 8 și 9 ianuarie, să interzică donarea de sânge în cazul donatorilor cu grupa A II RH pozitiv.

Mai mult, pe digi24

Comentarii